The Bunget

I — De ce doriţi să faceţi o regulă în viaţa românească, domnule Stoica? — Viaţa noastră este mai rea decât pare a fi, domnule Przyby łowicz. — Dar, dumneavoastră sunteţi sigur că aceasta poate să se transforme în ceva mai bun, domnule Stoica? — Nu este exclus, domnule Papillon! — Dumneavoastră încă nu sunteţi un soldat îmbrăcat în civil, domnule Stoica! — Ghinion, domnule  Przyby łowicz. Ghinion! I I Domnul Antonin Stoica este un profesor sărac din Bucureşti care a devenit şomer după organizarea unui protest masiv împotriva guvernării. Dirijat de ideile legionare, el voieşte să creeze o lume utopică începând cu România. El nu are familie sau prieteni. În 2034 el s-a refugiat din Bucureşti ca să nu fie întemniţat. El s-a stabilit la Vatra Dornei, în Bucovina. Acolo, el i-a întâlnit pe domnii Grzegorz  Przyby łowicz şi Titi Papillon care-s profesori la şcoala locală.  Ideea de a crea o lume utopică este absurdă, dar Antonin încearcă să creadă. El vrea o lu...

Sunt munţi şi păduri în locul unde cade umbra nordului şi omul urzitor de lumină se pierde în înflăcărarea focului. Strâmbă-Lemne bântuie întunericul, solomonarii ard păduri şi stele, brehnii bântuie pământul rece care suferă uitat de zeitate. Auzi vântul cum coboară şi pătrunde în blestematele ocoluri, iar dincolo de negură şi munţi nu se văd nici ape şi nici soluri. Totul pluteşte rece prin aer şi se simte izul de troiene. E luna valurilor strânse-n piatră şi sunt vânturi reci hiperboreene. Text: Cătălin Creţu (c) RBT 2014

Peste mine zburau  avioane de hârtie care fără pace sau fără să mai ştie se-nvârteau deasupra capului creând o atmosferă vie dezlipită de pământ  libertatea din hârtie. Nasta mi-apărea halucinant în faţă cu un zâmbet amoros însoţit de ger şi gheaţă zâmbea inocent îmbrăcată-n ie prinsă-n vârtej de vânt din avioane de hârtie. Mai am un loc în cap dacă ar vrea cineva să vină şi să mă-mbrăţişeze lent  să mă scoată din rutină însoţită de gânduri frumoase şi de momente de glie  sau de săruturi numeroase şi avioane de hârtie. Text: Cătălin Creţu (c) RBT 2014

          Încă o zi boemă care mă duce din lumea contingentă într-o lume lipsită de vitalitate, creată în mintea mea din gânduri psihedelice, care duce o valiză plină cu idei nonconformiste ce cad peste gândurile altor vremuri grele. Strâns de gât de o imagine morbidă a sorţii, mă pomenesc cu încă o bătaie de cap, cu încă o stâncă în faţa principiilor mele, dar, negreşit, această lipsă de vitalitate din interiorul lumii mele creează o anumită dualitate a egoului meu. În lumea mea nouă, cea care abia începe să se formeze, voi înlocui unele elemente necesare cu nişte noi modele primordiale sau poate mai puţin banale. Vreau să plec de pe tărâmul în care încerc să înlocuiesc singurătatea cu acea fată pistruiată care deja nu mă mai inspiră, dar m-am obişnuit să-mi creez iluzii şi să le culeg într-o cunoaştere tăcută care nu îmi mai povesteşte nimic despre mine şi lumea în care mă duc. Agarta sau Tule?! Habar nu am care este vectorul de dezvoltare a egoului meu at...

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru pătule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tau ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tăpşane o claie de zări şi-o căciulă de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Şi ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, pe toate ce slobode-ţi ies înainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!  Text de: Radu Gyr

Caracteristica veacului în care trăim este că pretutindeni, în toate colțurile lumii, se agită chestiunile de viață și de moarte pentru clasele apăsate. Ca-n ajunul unui 1789, mai formidabil și mai măreț decât al veacului trecut, popoarele se frământă în dureri și-n lupte fără preget, și din aceste frământări, din luptele acestea, din zgomotul, din înfierbințeala, din fierberea veacului nostru va trebui să se nască pruncul visat, societatea viitoare. Una câte una se mătură dărâmăturile clădirii de azi, a cărei tencuială cade încetul cu încetul sub ciocanul nemilos al vremii nouă... Acum o jumătate de veac, Chateaubriand, credincios prejudecăților epocii și cuprins de deznădejdea evlaviosului în fața șuvoiului vrășmaș ce se urcă amenințător, scria: „Europa merge spre democrație... De la David și până în vremile noastre, regii au fost chemați, națiunile parcă sunt chemate la rândul lor... Societatea veche piere cu politica din care a ieșit... Era popoarelor a venit”... De atunci și...

EPISODUL III.Şoimul 1.Baldea şi Stoica Un chip uman a apărut în zare. Făptura venea spre Baldea şi Stoica. Când a ajuns lângă aceştia, făptura fu văzută deplin. Era un moş îmbrăcat într-un set de haine ţărăneşti. Slab, pur şi purta o desagă frumos ornamentată, avea picioarele goale, iar pe umăr avea o bufniţă. Baldea şi Stoica păru speriaţi. Mai speriat păru Baldea. Straniu li s-a părut faptul că totul s-a schimbat brusc şi că a apărut acest moş din neant, iar morile de vânt ... acestea deloc nu ar trebui să apară. Nicăieri prin apropiere nu se găsea aşa ceva. Totul păru utopic. Moşul a scos din desagă un cuţit şi un răvaş. I-a privit pe bravi în ochi şi le-a vorbit întinzându-le cuţitul şi răvaşul. —De ce nu aţi spus că deodată că sunteţi în căutarea Batariei?Uite aici nişte lucruri care vă vor ajuta să intraţi în Bataripor. -spuse moşul. —Mulţumim bătrâne. -spuse Baldea şi luă darurile moşului. — Noi nu căutăm Bataria. El caută Bataria, -spuse Stoica arătând spre Ba...