The Bunget

Satele coloniale ale Libiei, construite în perioada 1936-1939. Libia a trecut sub conducerea Italiei încă din anul 1911, când o cucerise în război cu Imperiul Otoman. De atunci până la cel de-Al Doilea Război Mondial, italienii se tot mutau pe teritoriul Libiei, fiind atunci sub protectoratul Regatului Italiei. Dezvoltarea regiunii sub administrația italiană era diferită, fiind condiționată de situația economică a întregii țări, politica socială proastă și neinteresul italienilor de a investi cât mai mulți bani în regiune. În anul 1922, odată cu venirea lui Benito Mussolini la putere, Italia a cunoscut schimbări radicale în toate domeniile. În anul 1934 Libia italiană a devenit definitiv colonie, datorită faptului că Mussolini vedea viitorul Italiei prin ochii acvilei romane. Odată cu numirea lui Italo Balbo în calitate de guvernator al Libiei în anul 1934, s-a mai dat și un impuls de colonizare agrară a teritoriei. Mii de coloniști italieni s-au mutat în Tripolitania ș...

Friedrich Overbeck „Italia și Germania” (1811-1828) În anul 1810, câțiva pictori germani, mutându-se la Roma, au creat o obștină într-o mănăstire abandonată, pentru a crea în armonie arta pur creștină înercând să atingă frumusețea renascentismului. Nazariștii (denumirea grupului, probabil, a fost inspirată din obștina antică evreiască a nazoreilor sau din Nazareth, orașul lui Iisus Hristos) se inspirau în proporție egală din arta italiană și germană încercând să facă o sinteză a tradițiilor. După eliberarea Germaniei de sub jugul napoleonian, majoritatea pictorilor nazariști s-au întors acasă. Johann Friedrich Overbeck (1789-1869) a rămas la Roma, dar anume lui îi aparține manifestul programului nazarist ce cuprindea nu numai domeniul artei. Inițial, acesta a fost doar un manifest al prieteniei. Peste 16 ani după moartea lui Franz Pforr, Overbeck a finisat ideea până la o alegorie mai globală, transformând tabloul într-o „uniune sfântă” ce unea nu numai mâinile eroinelor (It...

Competiția arhitecturii celor trei regimuri totalitare din mijlocul secolului al XX-lea.  Arhitectura totalitară este decorațiunea spectacolelor de propagandă ale statului: adunări generale, competiții, marșuri. Din acest motiv ea e grandioasă și monumentală. Mai mult decât atât, ea indică spre viitor. Chiar dacă nu a reușit să finiseze un proiect grandios, dictatorul megaloman se apucă de un alt proiect și mai grandios, apoi altul. Așa e până nu este ”detronat”. Iată de ce arhitectura totalitară reprezintă mai mult proiecte decât construcții reale. Regimurile totalitare sunt obsedate de faptul ca lumea să-i respecte, iar arhitectura pentru ele reprezintă un instrument pentru manipulare. Acestea concurează între ele și cu întreaga lume, încercând să construiască clădiri-campioane: cel mai înalt zgârie-nori, cel mai larg stadion sau măcar cel mai frumos pavilion la expozițiile internaționale.  URSS. 1935. Proiectul Palatului Sovietelor Boris Iofan Palatul S...