Satele coloniale ale Libiei, construite în perioada 1936-1939.
Libia a trecut sub conducerea Italiei încă din anul 1911, când o cucerise în război cu Imperiul Otoman. De atunci până la cel de-Al Doilea Război Mondial, italienii se tot mutau pe teritoriul Libiei, fiind atunci sub protectoratul Regatului Italiei. Dezvoltarea regiunii sub administrația italiană era diferită, fiind condiționată de situația economică a întregii țări, politica socială proastă și neinteresul italienilor de a investi cât mai mulți bani în regiune. În anul 1922, odată cu venirea lui Benito Mussolini la putere, Italia a cunoscut schimbări radicale în toate domeniile. În anul 1934 Libia italiană a devenit definitiv colonie, datorită faptului că Mussolini vedea viitorul Italiei prin ochii acvilei romane.
Odată cu numirea lui Italo Balbo în calitate de guvernator al Libiei în anul 1934, s-a mai dat și un impuls de colonizare agrară a teritoriei. Mii de coloniști italieni s-au mutat în Tripolitania și Cirenaica, unde erau construite multe sate speciale pentru italieni. Satele coloniștilor erau numite în cinstea eroilor naționali: Marconi, Garibaldi, Baracca, Battisti, Filzi, Biachi etc. Coloniile erau construite pentru dezvoltarea regiunii italiene de către italieni, mai ales că erau mulți italieni nevoiași, care cu greu își găseau locuri de muncă, mai ales țăranii. Din acest motiv, majoritatea coloniștilor erau țărani și agricultori, care știau cum să prelucreze pământurile fertile din nordul Libiei.
Locuințele, bisericile, școlile etc. erau construite în stilul raționalismului mediteranean, foarte popular în Italia regiumului fascist. Clădirile moderniste, contemporane perioadei interbelice, ieftine și ușor de construit reprezentau noua epocă italiană în Libia. Aceste colonii se construiau în anii 1936-1939, iar arhitecții principali ale edificiilor erau Florestano di Fausto, Umberto di Segni și Giovanni Pellegrini.
 |
| Satul Beida Littoria în anul 1934 |
Coloniile erau dotate cu locuințe moderne, toate albe și unite într-un complex unic al satului. Edifiiciile erau impunătoare, mai ales cele religioase, care reprezentau centrul cultural și spiritual al întregii comunități. Se văd influențele arhitecturii romane, maure și bauhaus. Tradiționalismul italian este și el implicat în structura satelor și se bazează pe ideea susținerii permanente a țăranilor și agricultorilor, atât de mult promovați de către propoaganda fascistă.
Mie îmi plac foarte mult aceste construcții și cred că ar fi fost foarte utile în zilele noastre. Atunci când vorbim de dezvoltarea urbană sau rurală, toate elementele prezente în aceste sate pot fi binevenite. Dacă e să compar cu arhitectura contemporană din Republica Moldova, atunci aceste colonii par niște colțuri de rai. Estetica arhitecturii fasciste este foarte plăcută, iar raționalizmul mediteranean poate fi utilizat oriunde. Este mult mai ieftin să construiești așa ceva, decât edificiile mizerabile de la Zaha Hadid Architects. În orice caz, în istoria Italiei sunt mai multe construcții demne de admirat, iar eu voi continua tema arhitecturii fasciste.
Text de: Cătălin CREȚU
Sursă foto: VENTENNIO
© BUNGET 2017
Comments
Post a Comment