ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939

Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco.


După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii funcționalismului. Mulți consideră clădirile staliniste ca fiind simbol al terorii sovietice, pentru că au fost construite în perioada deportărilor masive, foametelor organizate, crimelor securiștilor norodnici și alte orori ale regimului. 



Cele mai importante construcții staliniste sunt așa numitele high-riseuri moscovite. Empirul stalinist s-a manifestat în interior prin decor monumental, uneori în exces, uneori la țanc, mobilă de lemn masivă, camere înalte, candelabre și lustre din bronz, statui și basoreliefuri. La exterior, empirul se baza pe multe decorațiuni neoclasiciste, neorenascentiste, unele clădiri fiind copii ale unor construcții renascentiste italiene. 

Stânga: stația de metrou Kurskaia din Moscova (1950); dreapta: porțile fortăreței Sant-Andrea de pe insula Lido, Veneția (sec. XVI)

Acest stil s-a manifestat și ca fiind un fel de art déco mai specific, mai regional. În cazul dat este vorba despre o arhitectură total neadecvată, dar impunătoare. Decorațiunile excesive par la locul lor atunci când privești întregul ansamblu arhitectural. Arhitectura s-a manifestat prin foarte mult lux în anii 1930 și mult lux îmbinat cu puțin funcționalism în anii 1950. 


Cu siguranță este o arhitectură frumoasă și promovează frumusețea estetică. Este impunătoare, multilaterală și glorioasă (deși nu erau motive). Un exemplu minunat din Rusia este Teatrul Academic de Operă și Balet din Novosibirsk, construit între 1931-1941, iar inaugurarea a avut loc în anul 1945. În anul 1937, proiectul teatrului a fost expus în pavilionul sovietic la Expoziția Universală din Paris, unde a câștigat premiul mare. 

Stilul art déco are un loc aparte în arhitectura stalinistă. Practic toate structurile masive (Palatul Sovietelor, High-riseurile din Moscova, Biblioteca V.I.Lenin etc.) sunt, prin chipul constructivo-artistic, cele mai importante exemple de art déco în URSS. Pătrunderea acestui stil în URSS a început încă la sfârșitul anilor 1920, iar manifestarea masivă a acestuia a avut loc în Leningrad (Sankt-Petersburg), unde fusese înălțate structuri ca: Magazinul Universal Frunză, Palatul Culturii Kirov, cinematografele Moscova și Gigant. 


În arhitecura interbelică stilul art déco a fost lider în proiectele Palatului Sovietelor a lui Iofan, Șciuko și Gelfreich. În arhitectura metroului moscovit, acest stil predomină la stațiile Kropotinskaia (Кропотинская), Sokol (Сокол), Aeroport (Аэропорт) și Maiakovskaia (Маяковская).

High-riseul Ministerului Afacerilor Externe. Moscova, Piața Smolensk. 1952

Neoclasicismul în arhitectura stalinistă era elementul central și dominant, concurând permanent cu art déco. Neoclasiciștii staliniști erau mulți, dar cei mai importanți au fost I.V. Joltovskii și I.A. Fomin. Mie îmi place arhitectura lui Joltovskii, fiind poate unul dintre cei mai mari arhitecți din secolul al XX-lea. Caracteristic pentru neoclasicismul sovietic mereu fusese îmbinarea arhitecturii pre-revoluționare cu cea occidentală europeană. Acest stil a servit drept bază pentru planul reconstrucției generale a Moscovei în anul 1935. 

În arhitectura postbelică neoclasicismul a fost lider în planurile de reconstrucție a orașelor distruse de război. Construcții neoclasiciste s-au folosit în proiectarea orașelor Minsk, Kiev, Kalinin, Chișinău etc.


În articolul despre arhitectura totalitară, am menționat faptul că a existat o concurență între cel de-Al Treilea Imperiu German, Regatul Italiei și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. După căderea fascismului în Italia și nazismului în Germania, URSS a decis să concureze cu Statele Unite, chiar dacă cei din urmă nu-și dădeau seama pentru că erau preocupați cu progresul. Un exemplu al acestei concurențe este ansamblul de high-riseuri cincizeciste moscovite, influențate foarte mult de stilul art déco. Clădirea Ministerului de Externe este un exemplar minunat, construit în anul 1952 de V.G. Gelfreich. În această clădire se vede ușor, cu ochiul liber, acel art déco al anilor 1920 din Statele Unite. 

Bloc locativ pentru nomenclatură în Piața Kudrinskaia. 1954

Arhitectura stalinistă a reușit să pătrundă și în țările cu democrații populare precum România și Polonia. O clădire impunătoare din perioada comunistă înfrumusețează capitala României, fiind una dintre cele mai mari construcții din oraș. Clădirea se numește Casa Presei Libere, dar e cunoscută mai mult ca fiind Casa Scînteii, și a fost cea mai înaltă clădire din București între 1956-2007. Clădirea era destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scînteia, „organ” al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. 


Casa Scînteii a fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistență la un eventual cutremur, luând în considerare normele arhitecturii fasciste italiene. Deși a fost inspirată de high-riseurile moscovite, clădirea are și o sursă de inspirație autohtonă. Pentru documentare în vederea proiectării s-au vizitat câteva mănăstiri: Curtea de Argeș, Cozia și Horezu. S-au ales câteva elemente decorative care să fie folosite apoi la casa Scânteii. 

Casa Scânteii. 1952-1956

La Moscova se pot întâlni multe blocuri locative grandioase, în care locuia nomenclatura. Acestea sunt neoclasiciste, neorenascentiste sau empirice neotradiționaliste. De multe ori, atunci când se construiau clădiri de acest gen înafara Rusiei, se ținea cont de simbolurile naționale. Astfel, în Azerbaidjan arhitectura stalinistă are față orientală, iar în Chișinău, fațadele blocurilor neoclasiciste sunt decorate cu struguri de viță de vie.

Bulevardul Lenin (azi Ștefan cel Mare). Anii 1960

Text de: Cătălin CREȚU

Sursă: MCMXXXV, Reptilianul, Old Chișinău


© BUNGET 2016