The Bunget

Palatul lui Dioclețian. Ilustrație de Ernest Hebrard, 1912 Dacă bizantinii secolelor VI, X și XIV ar fi auzit de la noi că ei sunt bizantini, iar țara lor se numește Bizanț, atunci majoritatea dintre aceștia nu ar fi înțeles despre ce vorbim. Cei care ar fi înțeles, ar considera că îi numim după capitala țării lor, dar și într-o limbă învechită, care e folosită de către oamenii de știință, pentru ca vorbirea lor să fie mai fină. Țara, care ar fi fost numită de către locuitorii ei ca fiind Bizanț, niciodată nu a existat. Cuvântul „bizantini” niciodată nu a fost utilizat de către locuitorii oricărui stat. Cuvântul respectiv uneori se folosea pentru a denumi locuitorii orașului Constantinopol, după denumirea orașului antic Byzantium, care în anul 330 a fost reînființat de căte împăratul Constantin ca fiind Constantinopol. Așa se numea doar în textele scrise în limba literară, stilizat sub greaca veche. Portretul lui Iustinian © Wikimedia Commons Denumirile date de către ...

Descrierea „execuției evreiești” făcută de padoveanul Andrea Gattaro în agenda sa la 24 iunie 1434. Arderea evreilor în Bavaria într-o gravură din Nürnberg. 1493 În Basel au fost prinși și executați pentru furt doi evrei germani. Aceștia au fost imediat torturați și au recunoscut fărădelegile. După ce li s-a acordat timp pentru pregătirea unei apărări, li s-a recomandat să se convertească la creștinism, ca să nu moară ca niște animale. Până la urma urmei, unul dintre aceștia a trecut la creștinism și a fost botezat. Când a venit timpul pentru execuție, ei au fos duși la primărie, unde, cum era pe atunci, li s-a zis verdictul și a fost luată decizia definitivă de execuție. Celui creștinizat i s-a tăiat capul, în timp ce evreul iudeu era spânzurat de picior, lângă un câine. Cel creștinizat a fost târât prin oraș și i s-a tăiat capul, iar cel iudeu a fost spânzurat de picior lângă un câine. Ajungând la locul execuției, creștinul a căzut în genunchi, și în acel moment, când ...

A. Einstein Recent am dat de un articol al unui „cotidian național independent” care prezenta o istorie despre un profesor de filozofie ateu lăsat fără cuvinte de un student religios. O poveste despre credința în Dumnezeu care nu poate explicată de știință și despre negarea evoluției de către adevărații credincioși. Povești din astea sunt o mulțime pe internet și nu mă deranjează conținutul, ci atribuirea rolului de student fizicianului Albert Einstein.  Articolul (cel puțin versiunea în limba română) aparține publicației mult apreciate de semidocți care poartă denumirea de Expunere  și care deseori postează articole halucinante pentru că se poate. Articolul îl puteți citi aici , iar eu vă voi explica succint de ce e o porcărie. În primul rând această istorie este o legendă urbană care nu a avut loc niciodată. Profesorul ateu este un element comun al numeroaselor legende urbane unde acesta joacă rolul unui necredincios. Eu am și găsit o versiune mai lungă a acestei i...

În timpul celui de-al doilea război mondial, pe unele insule din Melanezia s-a născut un cult interesant  –  aşa-numitul  « cult cargo» (cargo  –  încărcătură transportată la bordul unei nave), care a apărut la popoarele aborigene, ca urmare a contactului cu "veniţii civilizaţi".  Americanii care au luptat cu japonezii au plasat bazele sale militare  în Insulele Pacificului   . Ei au construit acolo piste pe care aterizau aeronavele. Uneori, avioanele nu aterizau, ci doar aruncau încărcăturile şi zburau înapoi. Adică din cer cădea marfă. Locuitorii insulei nu au văzut oameni albi, deci îi priveau cu interes. Mai ales pentru că aveau atât de multe lucruri interesante: brichete, lanterne, cutii frumoase cu gem, cuţite de oţel, haine cu nasturi sclipotori, pantofi, corturi, imagini frumoase cu femei albe, sticle cu  apă de foc și așa mai departe. Localnicii au văzut că toate aceste elemente au fost livrate sub formă de marfă din cer. Tot...