BALDEA. VÂNTURILE PĂDURII

EPISODUL III.Şoimul

1.Baldea şi Stoica

Un chip uman a apărut în zare. Făptura venea spre Baldea şi Stoica. Când a ajuns lângă aceştia, făptura fu văzută deplin. Era un moş îmbrăcat într-un set de haine ţărăneşti. Slab, pur şi purta o desagă frumos ornamentată, avea picioarele goale, iar pe umăr avea o bufniţă.

Baldea şi Stoica păru speriaţi. Mai speriat păru Baldea. Straniu li s-a părut faptul că totul s-a schimbat brusc şi că a apărut acest moş din neant, iar morile de vânt ... acestea deloc nu ar trebui să apară. Nicăieri prin apropiere nu se găsea aşa ceva. Totul păru utopic.

Moşul a scos din desagă un cuţit şi un răvaş. I-a privit pe bravi în ochi şi le-a vorbit întinzându-le cuţitul şi răvaşul.

—De ce nu aţi spus că deodată că sunteţi în căutarea Batariei?Uite aici nişte lucruri care vă vor ajuta să intraţi în Bataripor. -spuse moşul.

—Mulţumim bătrâne. -spuse Baldea şi luă darurile moşului.

—Noi nu căutăm Bataria. El caută Bataria, -spuse Stoica arătând spre Baldea.

—Tu, atunci, unde te îndrepţi, bravule? întrebă moşul.

—Spre locurile nepopulate, dar văzute. Bataria nu a fost văzută de nimeni. Cei care spun că au văzut palate pentru fiecare, mint! spuse ferm Stoica.

Baldea îl privi pe Stoica cu ochi răi. Stoica nu credea în scopul lui, iar scopul lui e să ajungă pe un tărâm mitic de dincolo de dealuri, munţi şi mări. Nimeni nu a dovedit existenţa Batariei. Se spune că e un tărâm paşnic, bine ascuns şi nemaipomenit de frumos. Baldea crede în legendele despre acest ţinut şi a pornit la drum pentru a îl găsi. Călătoria sa se pare că nu are sfârşit.

—Tânărul acesta înţelege. El crede în ce e bun. El va avea viitor. Tu însă, bravule, eşti un om închis pentru lumină. Nu ai nicio şansă să ajungi acolo unde va începe lumea nouă. Eşti mercenar şi vei muri ca un mercenar, ucis de un orav sau altcineva, -spuse moşul Stoicăi.

—Cine eşti tu?Unde suntem? întrebase Stoica prefăcându-se că nu a auzit vorbele moşului.

—Hahaha, -râse uşor moşul. Eu sunt Liamsi, iar acesta este prietenul meu , bufniţa Şoimul. Noi suntem straja acestor păduri. Noi apărăm armonia. V-am văzut pe voi, liderii unor grupuri de bravi şi, negreşit, am decis să vă punem la încercare. Noi suntem cei buni, însă, acolo, mai departe de aici, sunt cei răi. Am folosit trucuri ale magiei negre pentru a vă pregăti pentru ce vă aşteaptă dincolo de râu, -spuse moşul scoţându-şi pălăria şi punând-o în desagă.

—Spune-ne bătrâne Liamsi, cum să ajungem la râu? întrebă Baldea.

—E simplu, dar cred că veţi avea nevoie de ajutorul Şoimului. El vă va îndruma. Ţi-l dau ţie, tinere Baldea, căci tu ai spirit de muntejean. -spuse Liamsi şi-i dădu lui Baldea bufniţa.

—Îţi mulţumesc, -răspunse Baldea şi luă şi acest dar.

—Dă-ne drumul! exclamă Stoica.

—Hahaha, -râse uşor moşul. Bine. Aşa să fie, -răspunse moşul aruncând în sus o pană de şoim.

Totul devenise altfel. Florile şi morile dispăru şi Baldea cu Stoica se trezi brusc.

2.Baldea

Baldea deschise ochii şi privi către cer. S-a ridicat brusc şi a inspirat lejer aerul proaspăt, adevărat. Toţi oravii se treziră. Vântul era vânt şi soarele era soare. Totul a revenit la normal. Branea stătea lângă un copac şi mânca alături de un câine. Brusc, negreşit, apăru o bufniţă ce zbura deasupra lui ţinând în ghiare o desagă. Bufniţa aruncase desaga lângă Baldea şi peste câteva secunde se aşeză pe umărul stâng al lui. Baldea a întors capul şi privi în ochii mari ai Şoimului. "Şoimul, străjerul pădurilor Dârstarului" se gândi Baldea zâmbind. În desagă era răvaşul şi cuţitul. Baldea era mulţumit şi reinspirat să lupte cu soarta şi să-şi continue călătoria. 

3.Moisil

—Câtă lume. Cât haos. Este atât de penibil să fii împărat într-un astfel de loc. O mare putere, dar e şi o mare problemă. Militar suntem de neînvins, dar la restul suntem varză, -spuse împăratul Luhac Moisil slugii sale vrednice. Ce crezi tu despre asta? întrebă împăratul.

—Eu cred că nu suntem pe o poziţie bună de dezvoltare. Alte împărăţii şi ţinuturi au planuri şi idei. Noi suntem nepregătiţi pentru a fi o împărăţie civilizată, -răspunse sluga lui Moisil.


—Ai dreptate. Eu însă cred că ar trebui să cucerim. Să cucerim tot ce putem cuceri. Nu suntem în stare să creăm o civilizaţie?! atunci o vom lua de la alţii, -zise Moisil îmbrăcând un spirit răutăcios.

—Vom avea mari pierderi, stăpâne! Suntem buni, dar şi vecinii la fel, -spuse sluga plecându-şi capul.

—Vorbeşti prostii! Suntem pregătiţi! Dacă va trebui, vom lua şi mercenari. Poate pe Stoica cu ai lui, -răspunse Moisil.

—Foarte bine, stăpâne, foarte bine, -spuse sluga zâmbind răutăcios.


Va urma...



Text de: Cătălin Creţu

(c) RBT 2014