Încă o zi boemă care mă duce din lumea contingentă într-o lume lipsită de vitalitate, creată în mintea mea din gânduri psihedelice, care duce o valiză plină cu idei nonconformiste ce cad peste gândurile altor vremuri grele. Strâns de gât de o imagine morbidă a sorţii, mă pomenesc cu încă o bătaie de cap, cu încă o stâncă în faţa principiilor mele, dar, negreşit, această lipsă de vitalitate din interiorul lumii mele creează o anumită dualitate a egoului meu. În lumea mea nouă, cea care abia începe să se formeze, voi înlocui unele elemente necesare cu nişte noi modele primordiale sau poate mai puţin banale. Vreau să plec de pe tărâmul în care încerc să înlocuiesc singurătatea cu acea fată pistruiată care deja nu mă mai inspiră, dar m-am obişnuit să-mi creez iluzii şi să le culeg într-o cunoaştere tăcută care nu îmi mai povesteşte nimic despre mine şi lumea în care mă duc. Agarta sau Tule?! Habar nu am care este vectorul de dezvoltare a egoului meu atâta timp cât voi păşi pe drumuri din pietre ancestrale. Un freamăt ieşit dintr-un bunget de la marginea codrilor urzelii mele tot încearcă să-mi închidă calea spre perfecţiune. Încetez să mai fiu un copac. Încetez să mai fiu ce am mai fost.
Încă o zi nebună care mă transformă-n eroare socială, dar, negreşit, aceasta mă ţine strâns în ghiarele vulturului Agartei. În ghiarele unui vultur ce mă trage în lumea oamenilor superiori, departe de lumea oamenilor apatici. Când Mica Valhală din mintea mea va înceta să îşi mai deschidă porţile sau când Bifröstul va înceta să apară, atunci voi intra în Agarta. Banal sau ireal, dar lumea ce ne-a dat-o zeii e o lume imensă cu vârfuri diferite.
Mă aflu într-o lume bătrână care aruncă-n spate mii de umbre, dar care nu sunt văzute de toţi. Ba chiar absurdă pare ideea ocolirii Yggdrasilului şi creearea unui univers paralel atâta timp cât Ragnarökul tot nu mai vine. Măsurată de timp şi experienţa unui număr considerabil de utopişti, lumea lumii luminilor noastre încetează să mai sclipească peste lumile ce vor veni, dar cade peste umbrele sale. Cuprins în etapele creării unei existenţe, acela din mine uită de utilitatea preexistenţei şi astfel se creează o morbiditate în jurul albului sclipirilor lumii luminilor noastre. O Agartă. O Agartă fără postexistenţă. O Agartă făuritoare de lumini şi păduri din cel din urmă gând.
Text de: Cătălin Creţu
(c) RBT 2014
Comments
Post a Comment