EXEMPLU DE LOCUINȚĂ DE LA ÎNCEPUTUL SEC. XX

Locuințele trebuie să fie în primul rând funcționale. Să fie economă construcția și întreținerea, să aibă spații largi și să posede diferite facilități accesibile doar pentru locatari. La începutul secolului al XX-lea a apărut moda funcționalismului, care s-a manifestat prin reducerea unelor elemente decorative ale unui bloc în favoare extensiunii volumului. Conceptu lui Van der Rohe „less is more” se aplica și de pe atunci. Mereu mi-au plăcut locuințele vechi, dar dacă e să vorbim despre niște locuințe din trecut care pot fi aplicate cu ușurință în prezent, atunci cred că putem aplica metodele de la începutul veacului trecut.

Am găsit un exemplu interesant în orașul Strasbourg, unde locuiesc și eu acum. Diferența dintre locuințele din panele ale anilor '60 și cele construite în anii 1910 este foarte mare, iar conștientizarea faptului că arhitectura degradează este dureroasă.


În anul 1910, în orașul de la periferia Imperiului German, capitala Landului Alsacia-Lorena, a fost pus în aplicare planul de reproiectare a unor străzi de pe Insula Mare. În Strasbourg au început lucrările asupra Noului Bulevard, care au fost întrerupte de primul Război Mondial și care s-au terminat în anii '60. Important e că lucrările au început încă sub administrația germană, care a reușit să demoleze locuințele insalubre și să construiască altele în loc. Ideea principală era să fac o rută sistematizată pentru tramvai, dar totodată s-a modernizat și înfățișarea bulevardului. După demolări a apărut necesitatea de construi noi locuințe pentru cei ce au rămas fără case. Oamenii din locuințele insalubre reprezentau clasa muncitorească, mai săracă și mai amărâtă. Astfel, noile blocuri trebuiau să fie compacte, simple și ieftine, dar totodată trebuiau să corespundă standardelor de locuință modernă din acea perioadă. Un bloc de acest gen este imobilul Ledigenheim care azi se numește Foyer du Célibataire (Căminul celor singuri).

Imobilul Ledigenheim a fost construit pentru oamenii singuri expulzți din casele demolate și, negreșit, era dotat cu apartamente mici. Intrarea principală a blocului este proiectată pentru a face referință la clădirile noi de pe Neue-Strasse (Noul Bulevard). Construcția imobilului a început în anul 1909 și s-a terminat în anul 1911. Inscripția în germană a fost eliminată după trecerea orașului sub administrația franceză.

Camerele căminului oferă condiții de viață bune, sunt cu mult mai curate decât cele din locuințele Vechiului Strasbourg. Fiecare cameră dispune de o fereastră care permite aeresirea permanentă a încăperii. Locatarii mai beneficiază și de iluminare electrică.

Căminul dispune și de un restaurant bazat pe sitemul Reform-Restauration. Această facilitate este influențată de mișcare Lebensreform care, în calitate de reacție la urbanism și materialism, propune o reîntoarcere la natură.

Căminul este dotat și cu un spațiu de educație populară care le oferă locatarilor modalități de a se cultiva. Acesta dispune și de o pistă de jocuri de masă, care îi ajută pe locatari să se sustragă de la tentațiile orașului.


Un astfel de bloc pare a fi util și pentru zilele noastre. În Republica Moldova și România avem un număr mare de oameni care locuiesc în condiții mizerabile și care au nevoie de o astfel de locuință. De facto, imobilul prezentat ar fi necesar pentru mai multe locuri ale Europei, unde orașele sunt sărace, subdezvoltate, murdare și urâte. Numai municipiul Bălți este plin de case insalubre, blocuri oribile și degradate, care reprezintă al doilea ca mărime oraș din țară.





Text de: Cătălin CREȚU

Sursă: Archives de Strasbourg


© BUNGET 2016