Skip to main content

PRIMUL HIGHWAY DIN LUME



Există multe lucruri care ne face zilnic viața mai ușoară și despre care nu știm prea multe. Uneori chiar nici nu ne mai gândim la originea lor. Puțini știu când și unde a apărut primul semafor, prima parcare cu plată, prima benzinărie automată. Întâmplător am aflat că primul highway din lume a apărut lângă New-York în anul 1908. A fost întâmplător pentru că acest lucru nu prea se afișează. Despre drumul propriu-zis am găsit destulă informație, dar despre faptul că e primul de acest gen, nu prea se vorbește.


Astăzi, când milioane de automobile circulă pe highway-urile infinite americane, puțini șoferi se gândesc la începutul acestui fenomen. În anul 1908 lumea era cu totul alta. Automobilele abia apăruse pe lume și cu mare greutate cucereau spațiul de la căruțași, tramvaie și pietoni. Bătălia avea loc în orașele unde circulau multe automobile. Drumurile de pietriș din afara orașelor transformau orice călătorie într-o adevărată aventură. Nu trebuie să uităm că pe acea vreme automobilele făceau parte din luxul burgheziei și se considerau ca fiind cel mai fragil și capricios lucru din lume. Cea mai mare piedică pentru proprietarul unui automobil care locuia pe la începutul secolului al XX-lea erau pietonii care circulau haotic, tramvaiele cu cai, intersecțiile neregulate și trecerile de cale ferată.



Semafoarele nu influențau viteza mișcării din simplul motiv că nu existau pe atunci. Primul semafor a apărut în anul 1914 în statul Ohio, iar în New-York a ajuns abia în anul 1917. Noul drum a fost numit Long Island Motor Parkway și a fost proiectat astfel încât șoferii să nu dea de problemele citadine și să circule pe o suprafață dreaptă. Această șosea a fost prima din istorie construită exclusiv pentru circulația automobilelor. Șoseaua semăna cu cele de astăzi. Era acoperită cu beton, avea garduri de protecție, iar intrările și ieșirile erau la fel ca cele de azi. Cotiturile aveau formă prelungită ca la șoselele de curse, astfel făcând posibilă atingerea vitezei maxime. Șoseaua era cu plată și nu avea limită de viteză. 




Tânărul William Kissam Vanderbilt al II-lea, cunoscut ca Willy K, fusese strănepotul fondatorului dinastiei Cornelius Vanderbilt, care făcuse bani pe căi ferate și nave maritime. Willy K era fan al vitezei. A început cu cursele de cai și a continuat cu cursele maritime pe yacht-uri. În anul 1900 acesta a câștigat cursa Sir Thomas Lipton Cup (numită în cinstea acelui Lipton care vindea ceai) cu yacht-ul său „Virginia”. Când apăruse automobilele, Willy K a început să le studieze până nu ajunsese cea mai mare pasiune a vieții sale. În anul 1904 a stabilit un nou record mondial cu al său Mercedes, atingând viteza de 92,3 mile pe oră, învingându-l pe Henry Ford care cu o lună înainte a atins 91,37 mile pe oră.


În ciuda faptului că începutul secolului a XX-lea a fost înălțarea automobilismului, oamenii care erau interesați de curse observase o înapoiere a industriei americane față de cea europeană. Nicio mașină americană nu putea câștiga o cupă de prestigiu. Șoferii de curse erau slabi și mașinile dădeau în bară. Pentru a crea o concurență, Willy K a decis să creeze Cupa Vanderbilt. 



Prima cursă a avut loc în anul 1904 pe un drum public acoperit cu pietriș din Long Island. Distanța era de 30 de mile. În anul 1906 la cursă au participat șoferi din Statele Unite și Europa, iar pentru a vedea acest eveniment au venit peste 200 000 de spectatori. Automobilele care participase erau nesigure, simple și foarte rapide. Deși erau produse de mărci celebre, niciun automobil nu a fost produs în serie. Unele mașini chiar sunt foarte interesante și pentru ziua de azi. De exemplu, în anul 1906 la cursă participase automobilul Stanley Steamer cu motor cu aburi. Acesta fusese o adevărată construcție steam-punk. Spectatorii au numit mașina „ceainicul zburător”. Acest agregat monstruos a reușit să mai stabilească și un record mondial atingând viteza de 200 km la oră. 


Vanderbilt decide să construiască un drum nou pentru curse, care ar fi sigură pentru șoferi și spectatori. În anul 1906 creează compania care trebuia să construiască șoseaua. Compania care se ocupa de acest proiect era dirijată de Henry Ford, John Jacob Astor al IV-lea, August Belmont și alții. Vanderbilt a promis că va construi astfel de drumuri și în alte orașe ale Americii, dacă acest proiect va avea succes.



Conceptul acestui drum era original. Ideea era ca șoseaua să fie folosită pentru curse anuale, iar în celelalte zile ale anului să fie folosită de cetățeni pentru a ajunge din New York în Long Island folosind capacitatea maximă a automobilului. Pentru construcția șoselei s-a ales un loc potrivit. În acea zonă locuiau cei mai bogați oameni ai orașului New York din acea perioadă. Construcția a început tocmai în anul 1908 din cauza problemelor legate de cumpărarea pământurilor.  La construcția șoselei au participat muncitorii italieni, care nici măcar nu vorbeau engleză. Munca era preponderent manuală. În anul 1908 a fost inaugurată primul highway (autostradă) din lume cu lungimea de 9 mile.








Text de: Cătălin CREȚU

Sursă: New York Times


© BUNGET 2016



Comments

Popular posts from this blog

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună!  — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) /  Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita