Skip to main content

AUTOMOBILELE ROMÂNIEI INTERBELICE


Care era situația automobilelor din anii 1920-30 și ce fel de automobile erau răspândite în Regatul României



Perioada interbelică pentru România este o perioadă deosebită, care cuprindea România Mare, dezvoltarea artelor și tehnologiilor, dar și industrializarea masivă. Abia în perioada interbelică automobilele au devenit populare în România, mai ales pentru faptul că din ce în ce mai mulți oameni își puteau permite un astfel de lux. Am decis să povestesc puțin despre situația șoferilor din acea perioadă, dar și să vă prezint niște imagini de epocă colorate de Redacția Bunget.






Datele statistice sunt disponibile abia din 1926, dar conform cărții Automobilul in România: Istorie și Tehnică scrisă de Chiriac Vasiliu, în perioada 1922-1926 importul de autoturisme a cunoscut o creștere puternică, cu o medie anuală de peste 2000 de unități, astfel ca numărul de automobile din România era în 1926 de 11308 (spre deosebire de cele 1000 din perioada antebelică). În următorii cinci ani, numărul de autoturisme aproape va ajunge la 26000, creșterea fiind datorată implicarii mai mari pe piața a producătorilor străini cum ar fi Ford, Chevrolet, Renault, Fiat sau GM. Aceștia au început să ofere plata in rate și să asigure asistența rutieră și piese de schimb – lucruri care până in 1926 reprezentau o problemă din cauza căreia piața nu putea să crească suficient.


În ceea ce privește repartiția autoturismelor pe provincii, în top trei intra Muntenia (fără București) cu 4125 automobile in 1938, Transilvania cu 3631 și Moldova cu 1992. Bucureștiul avea totuși cele mai multe automobile – 9556 în 1938 și 10664 în 1939, lucru care inseamnă că deținea 37.69%, respectiv 41.21% din piața auto.


Majoritatea automobilelor erau importate din Statele Unite ale Americii. Deși Germania era pe locul doi, diferența era foarte mare. 



Totuși, în pofida faptului că în anul 1938 numărul de automobile din România era de aproape trei ori mai mare decât în anul 1926, oricum în țările occidentale situația era mai bună.


Astfel, România nu deținea o piață foarte bună pentru automobile, la fel cum e și azi. Problema drumurilor a fost mereu o problemă în spațiul carpato-danubiano-pontic și trebuie cu siguranță rezolvată. 

Vă propun să priviți imaginile de mai jos, fotografiate prin România Mare și colorate de Redacția Bunget.



Cu un Nash din 1929 in anul 1933, la Alba-Iulia.


Plimbare cu un taxi interbelic, identificabil prin particula "Tx" dinaintea numărului de înmatriculare
Mercedes 540k Special Roadster fotografiat de Willy Pragher în octombrie 1939 pe bulevardul Brătianu


Parcat în București
Expoziție în Casa Marghiloman


Un Dodge la expoziția din Casa Margiloman


Parcat în București

Un taxi Ford V8 Fordor Sedan din 1933 în Brașov


Un Buick din 1926
Un Pontiac Torpedo din 1940











București-Băneasa. 1940








Text de: Cătălin CREȚU

Sursă foto: România în negru pe alb, Călători interbelici, Epoca de Aur din Perioada Interbelică a României

Colorare de: Redacția Bunget

Sursă documentară: Sfera Politicii


© BUNGET 2016



Comments

Popular posts from this blog

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună!  — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) /  Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita