Skip to main content

OMUL PE CARE NU L-A IUBIT NIMENI

Baronii-hoți: Cyrus Field, Jay Gould, Cornelius Vanderbilt și Russell Sage


În cimitirul Woodlawn, care se află în Bronx, se găsește un panteon mare construit în stil roman, în mijlocul celui mai mare sector din cimitir. Nicio inscripție nu-l decorează. Nu e clar cine e înmormântat acolo. Ideea e că în secolul al XIX-lea un astfel de mausoleu costa o avere, iar rolul acestuia era de a lăsa o ultimă urmă. În cazul dat, nu e vorba despre nicio urmă după moarte. Cine e acest anonim celebru, care și-a construit mausoleu, dar care nu și-a dorit ca numele său să rămână?


Jason (Jay) Gould, fiul unui fermier sărac, a plecat din casa părintească cu 5 dolari în buzunar în anul 1852, când n-avea nici șaisprezece ani. Timp de 40 de ani, Gould a devenit unul dintre cei mai influenți oameni ai Americii. Suferind de tuberculoză încă de mic, dar având un intelect strategic foarte bun, omul de afaceri a construit un adevărat imperiu. În anul morții sale (1892), acestuia îi aparținea fiecare a noua milă din căile ferate americane, dar și monopolul telegrafic Western Union.


Gould a murit ca fiind cel mai odios individ al Americii. Caricaturiștilor le plăcea să-l ilustreze în calitate de drac, reporterii financiari îl numeau Mefistofelul de pe Wall Street. Jay Gould a intrat în istorie prin metodele sale de a face bani, care nu erau legate de niciun principiu. A devenit celebru prin încercările de a prăbuși dolarul american și prin faptul că a reușit să provoace criză financiară. A mituit un număr enorm de funcționari, iar fraza „Eu pot să angajez jumătate din clasa muncitoare ca să omor cealaltă jumătate”, a devenit definiția perfectă pentru acțiunile acestui individ.


Jason (Jay) Gould

Cea mai importantă arenă în afacerea americană acum 150 de ani erau căile ferate. Jay avea doar 32 de ani când lucrând pe Wall Street, acesta a cumpărat acțiuni ai căilor ferate pentru titanul Cornelius Vanderbilt. Cumpărând acțiunile, Gould și aliații săi au intrat în comisia căilor ferate și, negreșit, fără ca Vanderbilt să știe, aceștia au început s-o fure. Emiteau acțiuni în continuu și le aruncau pe piață, iar apoi profitau de prețurile joase.


Când Vanderbilt și-a dat seama, atunci a început un adevărat război corporatist. Fiecare parte (Gould cu gașca și Vanderbilt cu partenerii) și-a cumpărat câțiva judecători care le interziceau rivalilor să acționeze. Când statul a creat o comisie pentru investigarea situației, reprezentanții lui Vanderbilt și Gould s-au cazat într-un hotel din Albany, capitala statului New York, și s-au apucat să-i cumpere deschis pe funcționari. Zgârcenia politicienilor nu are limite și Vanderbilt a părăsit arena. Gould a învins.





Spre sfârșitul vieții, prin operațiuni financiare riscante și dezastruoase pentru mulți oameni, Gould și-a făcut o avere grandioasă, care l-a transformat în monstru. Jay Gould a fost mereu persecutat de inamicii pe care i-a jefuit și de societatea care-l detesta. Prin faptele sale, dânsul a făcut atâtea porcării, încât a devenit „Cel mai urât om al Americii”. Primea un număr enorm de scrisori cu amenințări din partea oamenilor jefuiți de el, dar și din partea anarhiștilor. Pentru cei din urmă Gould era întruchiparea răului care trebuia să fie lichidat. Mereu era urmărit de oameni dubioși, care încercau să scurgă bani din el. S-a încercat asasinarea lui și a membrilor familiei sale. De două ori au încercat să-l explodeze. Se deplasa prin țară doar fiind protejat de o mulțime de paznici din compania Pinkerton. Ocupându-se permanent cu inspectarea domeniilor sale, Gould se deplasa foarte mult cu trenul. Se deplasa cu vagonul personal „Atlanta”, construit la comandă. Înaintea lui erau câțiva agenți secreți, care inspectau și pregăteau locul pentru vizită.


A doua frică a sa era cea de a nu fi răpit după moarte. Pe acea vreme mulți indivizi se ocupau cu răpirea cadavrelor oamenilor bogați pentru bani. După ce primeau banii, aceștia restituiau cadavrul rudelor. Răpirea cadavrelor era atât de populară, încât în cimitire se construiau adevărate temple, în loc de cavouri mici sau morminte. De exemplu, în anul 1876, la trei zile după înmormântare, din cavoul bisericii Sf. Marc din Manhattan fusese răpit cadavrul lui Alexander Turner, care a fost unul dintre cei mai bogați oameni din New York. Fiind paranoic, Gould i-a întrecut pe toți și în acest caz. 




În anul 1892, la vârsta de 57 de ani, Gould moare din cauza tuberculozei. Acesta a avut o reputație atât de proastă, încât acțiunile tuturor companiilor sale crescuse imediat după moartea sa. 


Averea exactă a lui Gould nu a fost cunoscută. Oficial se vorbea despre 72 de milioane de dolari. Se consideră că ar fi fost mai mult de 100 de milioane. Înaintea morții sale, Jay Gould era președintele și proprietarul companiilor de căi ferate: Missouri Pacific, Manhattan Elevated, Texas Pacific, St. Louis and Iron Mountain, International and Great Northern railroads. A fost conducătorul companiilor: Richmond Terminal, Western Union și Union Pacific. A fost cel mai mare coproprietar al companiei Western Union.


Cadavrul lui Jay Gould a fost transportat în cimitir alături de rude și un număr mare de paznici. La ieșire din casă s-au adunat mulți oameni care îl blestemau. În drum spre cimitir a avut loc o explozie. Chiar și cadavrul lui Gould a fost amenințat de asasinare. Din fericire, explozia a avut loc prea devreme și nimeni nu a suferit. Gould este pus într-o ladă de zinc, care apoi este acoperită cu plumb. Lada este plasată într-un sicriu din stejar, care e instalat în nișa mausoleului. Ușile se închid pentru totdeauna. Mausoleul a fost păzit de doi indivizi din agenția Pinkerton. Paza se făcea 24 de ore din 24, timp de 10 ani.








Text de: Cătălin CREȚU

Sursă foto: Wikimedia Commons, Samsebeskazal

Sursă documentară: Forbes, Economic Portal


© BUNGET 2016



Comments

Popular posts from this blog

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună!  — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) /  Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita