Skip to main content

ART DECO ȘI TRADIȚIONALISM ÎN CITÉ INTERNATIONALE UNIVERSITAIRE

Colegiul neerlandez




Decizia de a se construi un colegiul neerlandez la Paris a fost luată în anul 1926 de către ambasadorul Regatului Țărilor de Jos. Comisia fondată în același an și-a pus scopul de a aduna fonduri necesare pentru realizarea construcției unei case pentru studenții neerlandezi la Paris. Abraham Preyer, americanul originar din Țările de Jos, a fost cel care a finanțat construcția în întregime, în memoria fiului său Arthur, care a căzut pe frontul francez în 1918. Lucrările de construcție au început în anul 1928. Din cauza crizei economice, acestea au fost întrerupte din 1933 până 1937. Clădirea fusese inaugurată în anul 1938 de către Altețele Sale Regale Prințesa Jiliana și Prințul Bernhard ai Regatului Țărilor de Jos.


Clădirea colegiului este considerată ca fiind una dintre capodoperele Orașului universitar internațional. Aceasta e unica lucrare în Franța a lui Willem Marinus Dudok. Forma ortogonală și volumele geometrice îi dă clădirii titlul de edificiu remarcabil al modernismului anilor 1920.


Fundațiunea elenă




În anul 1926, André Honnorat a invitat guverul grec să construiască un edificiu care să reprezinte Grecia în Orașul universitar internațional. Din cauza situației financiare dificile a Greciei din acea perioadă, construcția fundațiunii s-a făcut cu sprijinul grecilor din diasporă. Mobilizarea miilor de francofili și a ambasadorului grec în Franța, Nikolaos Politis, a fost decisivă pentru a aduna fondurile necesare. Au fost foarte multe donații modeste, de la studenți sau muncitori.


Lucrările au început în anul 1931. Arhitectul Nikolaos Zahos a reușit să îmbine modernismul din acea perioadă, cu antichitatea greacă. La exterior este reprezentat Acropole cu fațadele ornamentate foarte armonios. În interior sunt multe coloane în holul magnific, pavat cu mozaică. Edificiul a fost inaugurat la 23 decembrie 1932. Atunci avea 67 de camere pentru studenții greci. Primii studenți fusese primiți în ianuarie 1933, în pofida situației financiare dificile din Grecia.



Colegiul franco-britanic




Colegiul franco-britanic a fost creat după Primul Război Mondial pentru a celebra prietenia dintre Franța și Marea Britanie. Inițial, trebuia recrutat un număr egal de studenți francezi și britanici. În anul 1927 a fost constituit un comitet pentru recoltarea fondurilor necesare pentru construcție. Printre donatori figurează statul francez și un cuplu franco-britanic, Edward și Helen Nathan. Clădirea a fost inaugurată la 16 iulie 1937, în prezența președintelui Republicii franceze Albert Lebrun și ministrul francez al educației naționale Jean Zay și ambasadorul Franței în Marea Britanie Eric Phipps.


Colegiul franco-britanic a fost creat de către Pierre Martin și Maurice Vieu, doi arhitecți care au proiectat și Casa studenților Asiei de Sud-Est. Ei și-au imaginat o clădire sumbră și armonioasă în stil (cărămizi roșii, bow-windows și hogeaguri înalte) și inspirată din colegiile de peste mare.

Între 1999 și 2001, Colegiul franco-britanic a fost obiectul unei vaste campanii de renovare. Lucrările au fost finanțate de subvențiile regiunii Île-de-France și orașului Paris. 



Colegiul Spaniei



Actul de donație pentru construcția clădirii a fost semnat în 1927 de către regele Alfonso al XIII-lea. Clădirea a fost proiectată de arhitectul spaniol Modesto Lopez Otero de la Ciudad Universitaria de Madrid în colaborare cu francezii E. Body și J.N. Warin. Stilul clasic a fost inspirat din Palatul Monterrey din Salamanca. Datorită perioadei construcției, se poate observa și influența art deco. Inaugurarea prevăzută pentru 1932 a întârziat și din cauza situației politice din Spania. În anul 1935 deschiderea a fost făcută de către republicanii spanioli cu sprijinul celei de-a doua Republici spaniole.
În mai 1968 Colegio de España a fost ocupat. Generalul Franco era împortiva umanismului și internaționalismului. Dânsul a ordonat închiderea Colegiului. Astfel, redeschiderea a avut loc în anul 1987. Clădirea a suferit doisprezece ani de lucrări de restaurare și modernizare.

Casa Indochinei




În anul 1930 Casa Indochinei și-a deschis ușile în Orașul internațional universitar din Paris. Aceasta fusese creată din inițiativa unei comisii compusă în majoritate din industriașii francezi din Asia de Sud-Est.

Doi arhitecți, Pierre Martin și Maurice Vieu, au conceput o clădire cu 100 de camere. A fost inspirată din tradiția arhitecturală indochineză. Decorul interior est și el extrem de oriental. Edificiul a folosit elemente din Palatul Imperial din Hue și a fost dotat cu o grădină centrală.






Text de: Cătălin CREȚU

Sursă foto: Cătălin CREȚU/Redacția Bunget


© BUNGET 2016



Comments

Popular posts from this blog

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună!  — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) /  Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita