Colegiul neerlandez
Decizia de a se construi un colegiul neerlandez la Paris a fost luată în anul 1926 de către ambasadorul Regatului Țărilor de Jos. Comisia fondată în același an și-a pus scopul de a aduna fonduri necesare pentru realizarea construcției unei case pentru studenții neerlandezi la Paris. Abraham Preyer, americanul originar din Țările de Jos, a fost cel care a finanțat construcția în întregime, în memoria fiului său Arthur, care a căzut pe frontul francez în 1918. Lucrările de construcție au început în anul 1928. Din cauza crizei economice, acestea au fost întrerupte din 1933 până 1937. Clădirea fusese inaugurată în anul 1938 de către Altețele Sale Regale Prințesa Jiliana și Prințul Bernhard ai Regatului Țărilor de Jos.
Clădirea colegiului este considerată ca fiind una dintre capodoperele Orașului universitar internațional. Aceasta e unica lucrare în Franța a lui Willem Marinus Dudok. Forma ortogonală și volumele geometrice îi dă clădirii titlul de edificiu remarcabil al modernismului anilor 1920.
Fundațiunea elenă
În anul 1926, André Honnorat a invitat guverul grec să construiască un edificiu care să reprezinte Grecia în Orașul universitar internațional. Din cauza situației financiare dificile a Greciei din acea perioadă, construcția fundațiunii s-a făcut cu sprijinul grecilor din diasporă. Mobilizarea miilor de francofili și a ambasadorului grec în Franța, Nikolaos Politis, a fost decisivă pentru a aduna fondurile necesare. Au fost foarte multe donații modeste, de la studenți sau muncitori.
Lucrările au început în anul 1931. Arhitectul Nikolaos Zahos a reușit să îmbine modernismul din acea perioadă, cu antichitatea greacă. La exterior este reprezentat Acropole cu fațadele ornamentate foarte armonios. În interior sunt multe coloane în holul magnific, pavat cu mozaică. Edificiul a fost inaugurat la 23 decembrie 1932. Atunci avea 67 de camere pentru studenții greci. Primii studenți fusese primiți în ianuarie 1933, în pofida situației financiare dificile din Grecia.
Colegiul franco-britanic
Colegiul franco-britanic a fost creat după Primul Război Mondial pentru a celebra prietenia dintre Franța și Marea Britanie. Inițial, trebuia recrutat un număr egal de studenți francezi și britanici. În anul 1927 a fost constituit un comitet pentru recoltarea fondurilor necesare pentru construcție. Printre donatori figurează statul francez și un cuplu franco-britanic, Edward și Helen Nathan. Clădirea a fost inaugurată la 16 iulie 1937, în prezența președintelui Republicii franceze Albert Lebrun și ministrul francez al educației naționale Jean Zay și ambasadorul Franței în Marea Britanie Eric Phipps.
Colegiul franco-britanic a fost creat de către Pierre Martin și Maurice Vieu, doi arhitecți care au proiectat și Casa studenților Asiei de Sud-Est. Ei și-au imaginat o clădire sumbră și armonioasă în stil (cărămizi roșii, bow-windows și hogeaguri înalte) și inspirată din colegiile de peste mare.
Între 1999 și 2001, Colegiul franco-britanic a fost obiectul unei vaste campanii de renovare. Lucrările au fost finanțate de subvențiile regiunii Île-de-France și orașului Paris.
Casa Indochinei
În anul 1930 Casa Indochinei și-a deschis ușile în Orașul internațional universitar din Paris. Aceasta fusese creată din inițiativa unei comisii compusă în majoritate din industriașii francezi din Asia de Sud-Est.
Doi arhitecți, Pierre Martin și Maurice Vieu, au conceput o clădire cu 100 de camere. A fost inspirată din tradiția arhitecturală indochineză. Decorul interior est și el extrem de oriental. Edificiul a folosit elemente din Palatul Imperial din Hue și a fost dotat cu o grădină centrală.
Text de: Cătălin CREȚU
Sursă foto: Cătălin CREȚU/Redacția Bunget
© BUNGET 2016
Decizia de a se construi un colegiul neerlandez la Paris a fost luată în anul 1926 de către ambasadorul Regatului Țărilor de Jos. Comisia fondată în același an și-a pus scopul de a aduna fonduri necesare pentru realizarea construcției unei case pentru studenții neerlandezi la Paris. Abraham Preyer, americanul originar din Țările de Jos, a fost cel care a finanțat construcția în întregime, în memoria fiului său Arthur, care a căzut pe frontul francez în 1918. Lucrările de construcție au început în anul 1928. Din cauza crizei economice, acestea au fost întrerupte din 1933 până 1937. Clădirea fusese inaugurată în anul 1938 de către Altețele Sale Regale Prințesa Jiliana și Prințul Bernhard ai Regatului Țărilor de Jos.
Clădirea colegiului este considerată ca fiind una dintre capodoperele Orașului universitar internațional. Aceasta e unica lucrare în Franța a lui Willem Marinus Dudok. Forma ortogonală și volumele geometrice îi dă clădirii titlul de edificiu remarcabil al modernismului anilor 1920.
Fundațiunea elenă
În anul 1926, André Honnorat a invitat guverul grec să construiască un edificiu care să reprezinte Grecia în Orașul universitar internațional. Din cauza situației financiare dificile a Greciei din acea perioadă, construcția fundațiunii s-a făcut cu sprijinul grecilor din diasporă. Mobilizarea miilor de francofili și a ambasadorului grec în Franța, Nikolaos Politis, a fost decisivă pentru a aduna fondurile necesare. Au fost foarte multe donații modeste, de la studenți sau muncitori.
Lucrările au început în anul 1931. Arhitectul Nikolaos Zahos a reușit să îmbine modernismul din acea perioadă, cu antichitatea greacă. La exterior este reprezentat Acropole cu fațadele ornamentate foarte armonios. În interior sunt multe coloane în holul magnific, pavat cu mozaică. Edificiul a fost inaugurat la 23 decembrie 1932. Atunci avea 67 de camere pentru studenții greci. Primii studenți fusese primiți în ianuarie 1933, în pofida situației financiare dificile din Grecia.
Colegiul franco-britanic
Colegiul franco-britanic a fost creat după Primul Război Mondial pentru a celebra prietenia dintre Franța și Marea Britanie. Inițial, trebuia recrutat un număr egal de studenți francezi și britanici. În anul 1927 a fost constituit un comitet pentru recoltarea fondurilor necesare pentru construcție. Printre donatori figurează statul francez și un cuplu franco-britanic, Edward și Helen Nathan. Clădirea a fost inaugurată la 16 iulie 1937, în prezența președintelui Republicii franceze Albert Lebrun și ministrul francez al educației naționale Jean Zay și ambasadorul Franței în Marea Britanie Eric Phipps.
Colegiul franco-britanic a fost creat de către Pierre Martin și Maurice Vieu, doi arhitecți care au proiectat și Casa studenților Asiei de Sud-Est. Ei și-au imaginat o clădire sumbră și armonioasă în stil (cărămizi roșii, bow-windows și hogeaguri înalte) și inspirată din colegiile de peste mare.
Între 1999 și 2001, Colegiul franco-britanic a fost obiectul unei vaste campanii de renovare. Lucrările au fost finanțate de subvențiile regiunii Île-de-France și orașului Paris.
Colegiul Spaniei
Actul de donație pentru construcția clădirii a fost semnat în 1927 de către regele Alfonso al XIII-lea. Clădirea a fost proiectată de arhitectul spaniol Modesto Lopez Otero de la Ciudad Universitaria de Madrid în colaborare cu francezii E. Body și J.N. Warin. Stilul clasic a fost inspirat din Palatul Monterrey din Salamanca. Datorită perioadei construcției, se poate observa și influența art deco. Inaugurarea prevăzută pentru 1932 a întârziat și din cauza situației politice din Spania. În anul 1935 deschiderea a fost făcută de către republicanii spanioli cu sprijinul celei de-a doua Republici spaniole.
În mai 1968 Colegio de España a fost ocupat. Generalul Franco era împortiva umanismului și internaționalismului. Dânsul a ordonat închiderea Colegiului. Astfel, redeschiderea a avut loc în anul 1987. Clădirea a suferit doisprezece ani de lucrări de restaurare și modernizare.
În anul 1930 Casa Indochinei și-a deschis ușile în Orașul internațional universitar din Paris. Aceasta fusese creată din inițiativa unei comisii compusă în majoritate din industriașii francezi din Asia de Sud-Est.
Doi arhitecți, Pierre Martin și Maurice Vieu, au conceput o clădire cu 100 de camere. A fost inspirată din tradiția arhitecturală indochineză. Decorul interior est și el extrem de oriental. Edificiul a folosit elemente din Palatul Imperial din Hue și a fost dotat cu o grădină centrală.
Text de: Cătălin CREȚU
Sursă foto: Cătălin CREȚU/Redacția Bunget
© BUNGET 2016
Comments
Post a Comment