DESPRE MUZEUL ORSAY

Muzeul este o instituție permanentă, deschisă publicului, care se ocupă cu strângerea, păstrarea, identificare, catalogarea, analizarea, conservarea și expunerea diverselor obiecte sau artefacte ce prezintă interes științific, istoric, artistic, tehnologic etc.

Definiția e clară, dar în unele cazuri instituția este și ea un obiect ce prezintă interes istoric sau artistic. Uneori muzeele sunt atât de frumoase încât le vizitezi doar ca să privești pereții, nu și tablourile de pe aceștia. O astfel de instituție este Muzeul d’Orsay din Paris, farmecul căruia este format din frumusețea sa arhitecturală și colecția de tablouri ale impresioniștilor și post-impresioniștilor (3300 în total).

Muzeul este situat pe locul fostului Palat d’Orsay, construit în anul 1810 și cumpărat în 1840 de Sfatul Țării (cel francez). După incendierea lui din 1871, pe timpul Comunei de la Paris, acesta este lăsat în ruine până la construcția Gării d’Orsay de către Victor Laloux. Clădirea a servit drept terminus al căii ferate Paris-Orléans, pentru vizitatorii și delegațiile străine la Expoziția Universală din 1900.

Muzeul d’Orsay se deschide în gara reconvertită în anul 1986. Astăzi e plin de turiști asiatici, snobi și instalații moderne. Din fericire, ambianța acelei clădiri de la belle époque nu a dispărut și ai senzația că ești într-o utopie, când vezi acel hol impunător sau toate acele decorațiuni din sala pentru bal. Această clădire fermecătoare reflectă toată esența perioadei la belle époque și reprezintă o adevărată capodoperă arhitecturală, care, din fericire, a fost salvată de arhitecții nesimțiți șaizeciști ce-și doreau să o transforme într-un Barbican parizian.

Pereții holului

Sala pentru bal

Ceasul mare

Coloanele sălii pentru bal

Decorațiunile pereților holului

Text de: Cătălin CREȚU

Sursă foto: Redacția Bunget

© BUNGET 2016

Comments

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună! — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) / Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita

The Bunget

Search This Blog