ALFRED SCHNITKE DESPRE ȘLAGĂR

„Astăzi șlagărul este cea mai directă apariție a răului în artă. Și e răul în sensul direct al cuvântului. Pentru că răul are o culoare locală. Comun pentru orice localizare este stereotipizarea gândurilor, simțurilor. Șlagărul este simbolul acestei stereotipizări. Șlagărul este ca o conservă sau o pastilă cu acțiune precisă. Și anume asta este cel mai mare rău: paraliciul individualității, asemănarea tuturor. Șlagărul mai e și produsul, și motivul acesteia. Există o inversă legătură dintre originea șlagărului și influența asupra nașterea șlagărelor noi, pentru o continuă stereotipizare. Bineînțeles că există o oarecare pozitivitate mecanică în șlagăre: pentru aerobică sunt folosite șlagărele, și aceasta, probabil, este bine.

În principiu, șlagărul în dezvoltarea artei este simbolul răului.

Acum să vorbim despre altceva. Bineînțeles că răul trebuie să atragă. Răul trebuie să fie plăcut, seducător, și trebuia apară ca ceva ce intră în suflet, confortabil. În orice caz trebuie să fie atrăgător. Șlagărul este o mască bună pentru tot felul de drăcii și metodă de a pătrunde în suflet. De aceea eu nu văd o altă metodă de a prezenta răul în muzică, decât prin șlagăre.

Tu vorbești despre șlagăr în muzica mea. Iar eu ascult cu uimire, pentru că dacă e să calculez numărul șlagărelor în compozițiile mele și cronometrajul lor, reiese că sunt foarte puține. Dar aceasta „atârnă”, pentru că e un „parazit” ostentativ.

Poți pune întreabarea: „Păi, de ce să nu exprimăm bunătatea?”. Ideea e că exprimarea indirectă a bunătății în muzică este cel mai greu, iar uneori chiar imposibil. Să ne aducem aminte de simfonia Faust a lui Liszt. Ce este cel mai interesant? Finalul „paradisiac” dogmatic.

Poate că Liszt este un compozitor deosebit, care tinde spre satanism în muzică și el acel om care într-adevăr a introdus satanismul în muzică.

Dacă ne aducem aminte, în muzica contemporană pozitivul nu este legat de cele mai luminoase pagini. Șostakovici, de exemplu, dacă e să luăm simfonia a Șaptea și a Opta, relativ decoloratele pagini pozitive nu suprapun răul.”

Traducere de: Cătălin CREȚU

Sursă: Interviul lui Alksandr Ivanîșkin.

© BUNGET 2016

Comments

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună! — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) / Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita

The Bunget

Search This Blog