MINIMARȚI TALKS: VELOMOBILUL

The Pedalist de Virtue

Velomobilul este un vehicol a cărui tracțiune este generată de către om (HPV). Este asemănător cu bicicleta tradițională, însă este mai eficientă din anumite puncte de vedere. Cele mai multe velomobile au trei roți (triciclu), dar se găsesc modele și cu patru (cvadriciclu).

Velomobilele au o forme aerodinamice și permit deplasarea cu o viteză înaltă cu o eficiență mai mare.

Există mai multe metode de clasificare a velomobilelor, dar de cele mai multe ori acestea sunt împărțite în:

1. utilitare;
2. sportive;
3. de raliuri.

Primele vehicole de acest gen au apărut în Statele Unite la începutul secolului al XX-lea. După Primul Război Mondial, în Europa a părut necesitatea utilizării mijloacelor de deplasare ieftine simple în exploatare și mai confortabile decât bicicletele. În acea perioadă s-au construit o mulțime de velomobile. Unul dintre primele velomobile europene care a devenit cunoscut prin sursele de informare în masă a fost ”Omni Bike” al francezului Alois Citeau. Construit în 1924, velomobilul cu două locuri a devenit cunoscut pe ambele maluri ale Atlanticului.

La sfârșitul anilor 1920, inventatorul și antreprenorul francez Charles Mochet (1880-1934) a construit un velomobil produs în serie cunoscut ca ”Velocar”.

În Scandinavia, velomobilele au apărut mai târziu decât în alte țări europene. Apariția velomobilelor în Suedia și Finlanda era legată de faptul că în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial cetățenii acestor țări nu aveau voie să utilizeze automobilele. A apărut necesitatea utilizării unui transport care ar fi mai sigură și mai confortabilă decât bicicletele simple, dar care s-ar fi deplasat doar prin forța musculară a omului.

În anul 1940, inventatorul suedez Karl Johansson a construit și a patentat un velomobilul (cykelbilen în suedeză) ”Fantom”. Acesta avea două versiuni: una cu 3 roți și un loc, iar alta cu 4 roți și două locuri.

În Uniunea Sovietică velomobilele nu era populare printre cetățeni de la început. Se construiau doar niște ”automobile cu pedale” pentru pioneri.

Mai târziu a început construcția diferitor velomobile prin toată Uniunea Sovietică de către diferiți inventatori.

MADI-VS1 de A. Narbut

Vilnius-82 de V. Davidens

Velotron-Sport de Vladimir Mazurceak

Furnica da Nikita Vatin

Modelul cel mai reușit este ”Berkut” care se produce până și astăzi în Rusia.

Berkut de Aleksandr Jdanovici, Vadim Mazaev și Vladimir Ștrakin (1989)

Mie-mi plac velomobilele. Sunt confortabile, ecologice, practice și atrăgătoare. Mai bine-mi iau velomobil decât o bicicletă, dar habar n-am cum o să-l conduc prin Moldova. Mă tem că mă vor lovi toți automobiliștii să trec din calea lor. După cum se comportă cu bicicliștii... Mai mult decât atât, la Bălți (orașul meu natal și al doilea ca mărime din Republica Moldova) nu există nicio pistă pentru bicicliști. Trist




Text de: Cătălin CREȚU

© BUNGET 2016