Skip to main content

MINIMARȚI TALKS: VELOMOBILUL

The Pedalist de Virtue

Velomobilul este un vehicol a cărui tracțiune este generată de către om (HPV). Este asemănător cu bicicleta tradițională, însă este mai eficientă din anumite puncte de vedere. Cele mai multe velomobile au trei roți (triciclu), dar se găsesc modele și cu patru (cvadriciclu).

Velomobilele au o forme aerodinamice și permit deplasarea cu o viteză înaltă cu o eficiență mai mare.

Există mai multe metode de clasificare a velomobilelor, dar de cele mai multe ori acestea sunt împărțite în:

1. utilitare;
2. sportive;
3. de raliuri.

Primele vehicole de acest gen au apărut în Statele Unite la începutul secolului al XX-lea. După Primul Război Mondial, în Europa a părut necesitatea utilizării mijloacelor de deplasare ieftine simple în exploatare și mai confortabile decât bicicletele. În acea perioadă s-au construit o mulțime de velomobile. Unul dintre primele velomobile europene care a devenit cunoscut prin sursele de informare în masă a fost ”Omni Bike” al francezului Alois Citeau. Construit în 1924, velomobilul cu două locuri a devenit cunoscut pe ambele maluri ale Atlanticului.

La sfârșitul anilor 1920, inventatorul și antreprenorul francez Charles Mochet (1880-1934) a construit un velomobil produs în serie cunoscut ca ”Velocar”.



În Scandinavia, velomobilele au apărut mai târziu decât în alte țări europene. Apariția velomobilelor în Suedia și Finlanda era legată de faptul că în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial cetățenii acestor țări nu aveau voie să utilizeze automobilele. A apărut necesitatea utilizării unui transport care ar fi mai sigură și mai confortabilă decât bicicletele simple, dar care s-ar fi deplasat doar prin forța musculară a omului.

În anul 1940, inventatorul suedez Karl Johansson a construit și a patentat un velomobilul (cykelbilen în suedeză) ”Fantom”. Acesta avea două versiuni: una cu 3 roți și un loc, iar alta cu 4 roți și două locuri.




În Uniunea Sovietică velomobilele nu era populare printre cetățeni de la început. Se construiau doar niște ”automobile cu pedale” pentru pioneri.




Mai târziu a început construcția diferitor velomobile prin toată Uniunea Sovietică de către diferiți inventatori.


MADI-VS1 de A. Narbut

Vilnius-82 de V. Davidens
Velotron-Sport de Vladimir Mazurceak
Furnica da Nikita Vatin


Modelul cel mai reușit este ”Berkut” care se produce până și astăzi în Rusia.


Berkut de Aleksandr Jdanovici, Vadim Mazaev și Vladimir Ștrakin (1989)

Mie-mi plac velomobilele. Sunt confortabile, ecologice, practice și atrăgătoare. Mai bine-mi iau velomobil decât o bicicletă, dar habar n-am cum o să-l conduc prin Moldova. Mă tem că mă vor lovi toți automobiliștii să trec din calea lor. După cum se comportă cu bicicliștii... Mai mult decât atât, la Bălți (orașul meu natal și al doilea ca mărime din Republica Moldova) nu există nicio pistă pentru bicicliști. Trist




Text de: Cătălin CREȚU

© BUNGET 2016

Comments

Popular posts from this blog

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună!  — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) /  Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita