Prin lume bântuie o mulțime de mituri. Unii oameni cred că japonezii stau toată ziua în grădinile cu pietre și scriu poezii. Japonezii chiar au scris multe poezii de-a lungul istoriei, dar uite că grădina nu mereu a însemnat ceea ce înseamnă acum pentru ei. În prezent grădina este văzută ca un loc pentru meditație, ca un simplu loc frumos. De o popularitate enormă în occident se bucură așa numitele grădini cu pietre unde aproape că nu crește nicio plantă, ci doar e plin de pietre. Însă la originile sale, arta grădinăritului în Japonia nu avea nicio legătură cu arta. De-a lungul istoriei lungi al acesteia, pentru că prima grădina apare în Japonia în secolul al VII-lea, s-au creat numeroase tipuri de grădini, dar pe toate le unește faptul că în orice grădină japoneză trebuie să fie prezente două elemente: piatra și apa.
Ideea e că grădinile se creau reieșind din închipuirile natur-filozofice chinezești unde pietrei și apei i se atribuie o însemnătate primordială pentru că tuturor elementelor de pe pământ li se atribuie începutul bărbătesc sau femeiesc. Începutul bărbătesc este Yang (lumina, tăria etc.) și cel femeiesc este Yin (întunericul, scurgerea etc.). De aceea grădina a avut rolul de reprezentare a universului. Aceste elemente sunt prezente și în grădinile cu pietre unde rolul apei este reprezentat de către pietrișul alb.
Există și tratate medievale despre măiestria grădinăritului, dar nu sunt multe pentru că aceasta era tainică. Era tainică pentru că rolul grădinii japoneze nu era decorația ci apărarea de pătrunderea în casă a spiritelor rele. În amenajarea grădinilor cu pietre este importantă plasarea corectă a pietrelor și alegerea pietrelor potrivite, întrucât diferite pietre au diferite roluri.
Existau și grădini paradisiace. Paradisiace cu înțeles buddhist. În aceste grădini era amenajată o insulă care nu face legătură cu malul printr-un pod pentru că acea insulă semnifică raiul. Ajungerea în rai este foarte dificilă chiar și în Japonia și din acest motiv podul este absent. În astfel de grădin cresc lotuși, iar lotusul este simbolul purității. Datorită faptului că rădăcinile lotusului se scufund în mâl, iar floarea este albă ca zăpada, această floare reprezintă modelul unei vieți corecte.
Grădinile cu pietre mereu au fost foarte puține și nu se bucurau de vreo popularitate deosebită. Fiind doar un tip periferic de grădină, a devenit popular doar în secolul XX când au impresionat europenii și americanii prin specificul amenajării cu pietre.
Dacă în trecut grădina a fost un model al universului, atunci în a doua jumătate a al XIX-lea în Japonia apar grădini publice. În Tokio în 1873 a fost deschisă grădina Ueno care funcționează până în prezent. A fost amenajată după ordinul împăratului Meiji și era destinată pentru:
1. pentru plimbări pe jos, pentru că japonezilor nu le plăcea să meargă pe jos;
2. pentru expoziții, mitinguri, demonstrări, pentru că în Japonia nu existau piețe și scuaruri pentru așa ceva.
Text de: Cătălin Crețu
RBT 2015
(c)
Comments
Post a Comment