CREDINŢA JAPONEZILOR

Okami Amaterasu, una dintre zeităţile shinto

Cele mai importante religii japoneze sunt shintoismul şi buddhismul. O răspândire limitată o are şi creştinismul, urmaşii căruia reprezintă mai puţin de 1,5 la sută din populaţia Japoniei. În prezent, la fel ca şi în multe alte ţări ale lumii, apar religii noi, ce reprezintă o sinteză a elementelor diferitor sisteme religioase, mai apropriate şcolii buddhiste. (Confucianismul, care a avut un rol important în formarea statalităţii şi societăţii nipone, nu se referă la religie, ci este văzută ca fiind un sistem etic. Confucius, spre deosebire de Buddha şi Hristos, nu a fost zeificat.)

 Poartă shinto, Hikawa

Shinto

A fi shintoist pentru locuitorul Japoniei tradiţionale şi a fi japonez reprezintă acelaşi lucru. Mai mult decât atât, nu poţi fi shintoist fără a fi japonez. Cuvântul shinto se scrie prin două ieroglife, unde shin înseamnă "divinitate", iar to înseamnă "cale". Spre deosebire de buddhism sau creştinism, care sunt numite de japonezi drept "învăţături" (!), shinto nu are fondator. Până în prezent, de shintoism s-a lipit bine denumirea de religie pur japoneză, la baza căreia stă ideea venerării numeroaselor zeităţi kami. Termenul "shinto" este întâlnit pentru prima dată în cronica "Nihon shoki" (anul 720), unde într-o scriere din anul 586 scrie: "Împăratul a crezut în învăţăturile Buddhei şi a venerat calea zeilor". Însă, negreşit, închipuirile despre zeităţile kami, ce trăiesc în râuri, munţi, copaci, pietre, ba chiar şi în diferite obiecte, apar mult mai devreme. Pe timpul redactării "Nihon shoki" deja putem vorbi despre prezenţa panteonului zeităţilor şi strânsa legătură dintre shinto şi stat. Aşa, cu cât era mai veche o zeitate, de la care se trăgea vreun neam arisocratic, cu atât mai înalt loc în ierarhia socială ocupa acesta.

În shintoism nu există concepţia de păcat, însă, se consideră că întreprinderea unor anumite acţiuni poate duce la o murdărire ritualică, numită kegare. Pentru curăţirea de această murdărie, harae, au loc ritualuri şi se fac oferte zeităţilor. Pentru shinto nu este obişnuită împărţirea zeităţilor între rele şi bune. Toţi aceştia pot aduce folos credinciosului prin făurirea unor ceremonii corecte. Încălcarea regulilor comunicării cu kami este capabilă să înrăiască zeul şi să ducă la tatare, adică la răzbunare. Dar şi pentru astfel de cazuri sunt prevăzute nişte acţiuni ritualice pentru pacificare. Venerarea zeilor kami se face de către preoţii shintoişti în locurile sacre numite iasiro sau jinja. Prin toată ţara sunt mai mult de 80 de sanctuare. Ceremoniile religioase shintoiste şi sărbătorile legate de ele se numesc matsuri. Matsuri au devenit o parte din viaţa de zi cu zi ale japonezilor şi, într-o măsură oarecare, au mai pierdut câte ceva din sensul sacral.

Preot buddhist, cca 1890

Buddhismul

Data exactă a intrării buddhismului în viaţa religioasă a japonezilor este la fel de necunoscută, însă informaţia pe care o transmite cronicile antice ne pot spune că la nivel oficial, învăţăturile Buddhei au fost încurajate în anul 538, când domnitorul Baekje, al unuia dintre statele antice coreene, i-a trimis domnitorului nipon statuia lui Buddha pentru venerare. Printre slujitorii curţii se aprind discuţiile pe seama venerării Buddhei. Domnitorul ordonă susţinătorilor "zeului ţărilor vecine" să încerce venerarea lui. După trimiterea ceremoniilor buddhiste au izbucnit bolile. Aristocraţii au decis că e vina Buddhei şi au aruncat statuia acestuia în şanţ. Însă, negreşit, după aceasta, în reşedinţa împăratului a avut loc un incendiu. Atunci au decis ca să nu se mai facă aşa ceva în adresa "noii zeităţi" şi au început să se închine acestuia. Credinţa în Buddha se deosebea puţin de credinţa în kami. Nu putem vorbi despre o unică variantă "corectă" a învăţăturilor buddhiste, prezentat în Japonia de către o mulţime de şcoli, care se deosebesc între ele prin aspectele doctrinale şi rituale. 

Călugări zen buddhişti, 1880

Aspectele comune

Conform datelor ultimului sondaj sociologic, în anul 2010, 100 şi ceva de milioane de japonezi sunt shintoişti, 85 milioane sunt buddhişti, iar 1,9 milioane sunt creştini. Asta în timp ce în acel an populaţia Japoniei era de 128 milioane. Situaţia în care numărul credincioşilor depăşeşte numărul populaţiei ţării este incredibilă pentru culturile occidentale şi absolut firească pentru Japonia. Chiar fiind creştin, un japonez participă cu plăcere la sărbătorile shintoiste sau cere de la Tenjin, zeului învăţământului, ajutor pentru scrierea cu succes a examenelor. 

Deşi sunt nişte diferenţe rituale şi doctrinale, shintoismul şi buddhismul japonez au şi nişte asemănări. Acestora le este specific politeismul, absenţa textului canonic, cultul dezvoltat al strămoşilor, prezenţa cultelor locale, legătura strânsă dintre ritualuri şi ciclul agrar, absenţa şcolii dominante. Evident, diferenţe dintre shinto şi buddhism sunt cu mult mai multe. Astfel, deja în Evul Mediu se face o împărţire a obligaţiunilor ritualice dintre călugării buddhişti şi preoţii shintoişti. Naşterea copilului este însoţită de către ceremonii shintoiste, în schimb înmormântările se fac cu călugării buddhişti.






Text de: Cătălin CREȚU

Sursă: N. N. Trubnikova, Baciurin A. S. Istoria religiilor Japoniei


© BUNGET 2016