Skip to main content

BALDEA. ZEII FĂRĂ NUME



       Când grifonul a picat din cer, Baldea i-a spus lui Branea cât de mult ar vrea acesta să ajungă pe tărâmul luminii în Ţinutul Zeilor, unde oamenii sunt fericiţi, iar animalele sunt blânde. Baldea, crescut fiind în pădurile Lorzandului, a devenit luptător de mic copil, pe când avea 7 ani, odată cu terminarea educaţiei speciale oferite băieţilor din acel tărâm de către oravi. A crescut într-o sărăcie nemaipomenită din cauza unor tirani, slujitori ai Turostorului, care şi-au creat condiţii regeşti fără a se gândi la populaţia din pădurile Lorzandului. Regele Silvaniei, Turisas Ochideşoim a ordonat strămutarea animalelor din Lorzand în celelalte ţinuturi ale regatului, astfel generând o situaţie gravă în acel ţinut. Regele Lothar, cel mai crud dintre toţi, tiranizează şi în zilele noastre aceste ţinuturi aflate sub coroana Silvaniei. O dorinţă a tuturor locuitorilor Lorzandului este să-l omoare pe Lothar şi să elibereze ţinutul, însă mulţi dintre oravi au murit prin temniţe, iar sângele lor a fost aruncat prin satele Lorzandului de către mercenarii lui Lothar ce se numesc cavaleri ai coroanei Silvaniei. Înecat în sânge, foame şi mizerie, poporul Lorzandului este lipsit de orice speranţă la vreun viitor mai bun. 
        Acum, când cei mai puternici dintre oravi din ţinuturile subjugate au pornit spre Bataria, unii mai cred că va fi bine. Vrăjitorii din ţinuturi au trecut de partea coroanei ca să nu plătească tributul lui Lothar, iar tinerii băieţi sunt trimişi la lupte unde mor rând pe rând lăsând familiile sub controlul tiraniei. Baldea încearcă să ajungă la Bataripor, unde, negreşit, speră să primească ajutor de la zei. Mihoc, născut şi crescut în Axibor, în inima Turostorului, unde localnicii nu ştiu ce înseamnă foame şi război. Acolo se nasc oameni înstăriţi şi lipsiţi de griji, însă, Mihoc a fost cel care şi-a dorit o viaţă mai bună pentru toţi şi acum încearcă să ceară ajutor de la zei ca dânşii să distrugă tirania Silvaniei. Mihoc, ca şi Baldea, vrea egalitate şi pace, dar spre deosebire de cel din urmă, el vrea să păstreze Silvania unită şi puternică.
        Bataria este locul unde toţi sunt fericiţi, unde este pace şi frumos. Unde toţi au de toate şi nimeni nu este umilit. Deşi seamănă cu Turostor, Bataria este un pământ mitic şi nicio dovadă a existenţei acestuia nu există. Legendele spun că intrarea în Bataria este apărată de către trei zei: Zeul Vesel, Zeul Tăcut şi Zeul Osândit. Aceste trei creaturi sunt nişte uriaşi numiţi "zeii fără nume" şi sunt apărătorii Batariei, paznicii Ţinutului Zeilor, ostaşi ai luminii. Se zice că există un grifon care uneori cade din cer ca să se odihnească pe pământ. Acest grifon este cel care i-a ajutat pe trei tineri oravi să găsească Ţinutul Zeilor mai bine de o mie de ani în urmă. Acei oravi erau Lari, Colas şi Batar, dintre care doar Batar a ajuns pe tărâmul luminii, iar zeii, miraţi şi încântaţi de duhul lui puternic, au redenumit Oraşul Luminii în Bataripor. Unele legende spun că a devenit şi el un zeu, iar altele spun că a sărit de pe columna lui Zamolxis direct în Kaga Iura şi a murit, ca mai târziu duhul său să devină stăpân al grifonilor.
        Oamenii speră că zeii se vor întoarce pe meleagurile lor şi vor aduce pace şi bunăstare cum a fost mai bine de o mie de ani în urmă, când Batar a distrus Solomonarul ce domnea asupra pădurilor meleagurilor nordice şi care războia cu celelalte regate şi ţinuturi.



Text de: Cătălin Creţu

RBT 2015 (c)

Comments

Popular posts from this blog

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună!  — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) /  Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita