Skip to main content

BALDEA. VÂNTURILE PĂDURII



Episodul II. Visul


1.Baldea

"Secundele ceasului trec mai greu ca de obicei, iar vântul nu mai e vânt şi soarele nu mai e soare."

Baldea părea speriat, iar tot ce-l înconjura devenea din ce în ce mai straniu. Nu mai era în stare să recunoască lumea în care trăieşte. Inima începu să bată din ce în ce mai încet, iar frunzele cădeau în sus. Camarazii săi dispăru. Baldea pierduseră controlul asupra minţii. Nu el e cel ce gândea.

Cerul trăsniră în două. Soarele fu înlocuit cu luna. Luna abia se mai vedea. Vântul nu se mai simţea deloc deşi copacii zburdau. Speriat, Baldea fuge pe o potecă. Poteca însă se făcu mai îngustă şi s-a împietrit. Făpturile pădurilor au dispărut şi ele. Poteca se transformase-ntr-o prăpastie şi Baldea căzu în întuneric.

2.Branea

Săgeata zbura spre un cerb ascuns printre copacii din susul izvorului. Branea căuta de mâncare pentru camarazii săi adormiţi. Dintr-un motiv necunoscut, Branea era singurul brav orav rămas treaz. "Posibil să fi căzut vreun farmec peste ei", se gândi Branea în timp ce scotea săgeata din gâtul cerbului doborât.

Brusc, prin umbrărişurile pădurilor Dârstarului se auzea nişte foşnete. Branea se îndreptaseră spre deluşorul din susul izvorului pentru a ochi mai bine făptura când aceasta se va arăta.

Branea îşi ciuli urechile şi începu să asculte cu atenţie. Era o linişte mortală. Vântul abia flutura frunzele copacilor, iar izvorul abia se auzea curgând. Peste ceva timp, din acea linişte izbucni nişte foşnete gălăgioase. Branea a îndreptat arcul spre un tufiş de lângă un mesteacăn bătrân şi începu să caute momentul potrivit pentru a trage. Intenţia aceasta fu anulată după ce din tufiş ieşi un câine rănit. Sângera permanent şi abia mai putea respira. Branea prinse arcul în spate şi sări în ajutor făpturii.

3.Balc-câinele

Tremura tot, dar nici pentru a tremura nu prea avea puteri. Când Branea puse mâna pe el, tremuriciul încetase. A apărut senzaţia de siguranţă. O astfel de senzaţie era potrivită în momentul în care el fugiseră de la nişte mercenari fiind rănit cu săgeata la piciorul drept din faţă. Ochii erau trişti şi înfometaţi.

Branea îl luaseră la tabăra oravilor şi-i îngriji rana. Îl hrăniseră şi-i oferi un loc ca să adoarmă în pace, odihnit.

—De azi înainte Balc te vei numi. Vei fi străjerul grupului nostru de oravi. Balc—micul străjer. - îi vorbise Branea câinelui şi porni după cerbul doborât.

4.Baldea şi Stoica

"Unde mă aflu? Ce fel de vrăjeli mai sunt şi astea? De ce nu e nimic împrejur? De ce sunt prins în nimic?" se pomeni a se întreba Baldea după ce căzuse în întunericul nimic.

Se auzea stropi. Nişte stropi diavoleşti. Stropi ce cântau o muzică ameţitoare şi nefirească în acelaşi timp.

Brusc, se aude o voce ce nu părea deloc mulţumită de situaţia în care a ajuns. Baldea merse spre voce. Merse prin nimic. Prin întuneric. La fel de brusc, negreşit, se deschise o uşă. Prin ea trecu un om. Un om bine reliefat, de o statură înaltă, încărcat cu armură şi avea ochii verzi.

Nu m-am aşteptat să dau de cineva în bezna asta. -spuse omul făcând doi paşi care i-au luminat chipul.

Era un tip bărbos, cu o cicatrice la ochiul stâng şi obrazul drept. Avea o armură puternică şi lucioasă. 

—Ai putea să-mi spui şi mie unde ne aflăm, necunoscutule? -întrebase Baldea.

—Numeşte-mă Stoica. Eu sunt măcelar din Axi Calza. Iar locul ăsta rămâne a fi necunoscut chiar şi pentru mine, deşi sunt de o veşnicie aici.-răspunse omul.

—Eu sunt Baldea. Muntejean de origine. Sunt un orav călător din Kagapor. Călătoresc cu camarazii mei prin lume şi ne îndreptăm spre Bataria. -spuse Baldea.

Dintr-o dată se auzi un tunet puternic şi întunericul devenise lan cu flori. În jurul lui Stoica şi Baldea erau numai flori şi mori de vânt din lemn. În zare apăruse un chip uman.

Va urma...


Text: Cătălin Creţu

(c) RBT 2014      

Comments

Popular posts from this blog

PROIECTUL SNOB: O LECȚIE DE LIMBĂ ȚIGĂNEASCĂ

Țigani căldărari lângă șatră. — Să trăiți! — Să trăiți! — Te aves bahtalo! (unui bărbat) / Te aves bahtali (unei femei) / Te aves bahtale! (mai multor indivizi) - („Să fii fericit, norocos!”) — Te aves i tu! („Să fii și tu!”) — Noapte bună! — Noapte bună!  — Mai lași ă riat! — Pe sastimaste! („Să fii sănătos!”) — Mulțumesc! — Să fii sănătos! — Nais tucă! (unui om) /  Nais tumengă! (mai multor oameni) — Pe sastimaste! — Cu te cheamă? — Mă cheamă Murșa / Patrina. — Sar bușios? — Me bușuiuvav Murșa / bușiov Patrina. — De unde ești? — Sunt din Chișinău. — Katar san? — Andai Kișinev sîm. — De-al cui? — Eu sunt fiul lui Iono / fiica lui Iono. — Kasko/kaski san? — Me sîm le Ionosko șeav / Ionoski șei. — Din ce neam eși tu? — Din neamul dukoni. — Anda ce vița san? — Andal dukoni. — Câți ani ai? — Douăzeci. — Sodengo san? (unui bărbat) / Sodenghi san? (unei femei) — Bișăngo. (bărbatul) / Bișănghi. (femeia) — Ești însurat / măritată? — Nu,

ARHITECTURA STALINISTĂ

Muzeul literaturii din Baku, Azerbaidjan. 1939 Arhitectura stalinistă a fost un curent apărut în URSS la mijlocul anilor 1930 și care a apus la mijlocul anilor 1950, fiind specific ambițiilor totalitare ale lui Iosif Stalin. Această arhitectură a îmbinat câteva stiluri, unite prin caractere comune, care deosebeau arhitectura stalinistă de celelalte curente arhitecturale din URSS (constructivismul, raționalismul) și din afară (preponderent modernismul). Rolul acesteia era monumentalismul clasic, care îmbina elemente din empire, eclicticism și art déco. După cel de-Al Doilea Război Mondial arhitectura stalinistă s-a extins, astfel, pătrunzând și în țările comuniste europene, Republica Populară Chineză și Republica Populară Democrată Coreeană. Exemplare minunate ale acestui stil în Europa putem găsi în republicile ex-sovietice, Polonia și România. Această arhitectură este prețuită de mulți iubitori de artă, slăvită de neo-naziștii și comuniștii ruși, dar și urâtă de susținătorii

ARHITECTURA FASCISTĂ ROMÂNĂ

Hala Națiunilor, București. 1938 Arhitectura fascistă în România a fost o arhitectură asemănătoare cu cea italiană, care făcea propagandă regalistă și care reprezenta progresul țării prin formele sale ultra-moderne și străine pentru România de atunci. Arhitectura fascistă a apărut în România în planul de sistematizare a capitalei din 1935. Construcțiile trebuiau să fie impunătoare, iar regalitatea să aibă o însemnătate mai mare în acest domeniu. Eu am găsit câteva clădiri care sunt niște exemple de arhitectură fascistă inspirată de la italieni sau germani. 1936 Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor. Primul exemplar este Gara Regală București-Băneasa. În anul 1935 Direcția Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capita