La porțile orașului Verde stau ostașii
Osteniți de lupte imposibile, distrugătoare
Strigând despre venirea unui pustnic
Mergând dinspre direcția vechilor hotare.
Se aud strigătele gardienilor înfiorați
De venirea soldatului Bela în regatul Irisului.
Cetățenii înspăimântați de înrăirea regelui
Tac din gură evitând crearea paradisului.
Sub jugul tiraniei blestemate de zei
Orășenii încuie casele, se ascund după obloane.
Regele De Verde a ieșit din palatul Soare
Pentru a vărsa sângele ce se cerne prin frisoane.
S-a oprit la porțile orașului Bela Iancu
Ținând sabia strâns în mână, cu furie.
- Cine nu-mi va deschide calea spre prințesă,
Va muri decapitat de sabia mea rece, aurie.
A ridicat capul sus, la turnul de veghe,
Unde stăteau luptătorii Irisului, speriați,
Unde se apăra regatul lui De Verde,
Chiar dacă ăștia nu sunt de nimeni atacați.
Înfiorat și crud, cu o față puternic încruntată,
Tiranul îi dă replica ridicând în sabie un cap de zmeu:
- Eu sunt Vintilă Iovan Nicoară De Verde,
Iar tu pustnicule vrei să intri în regatul meu?
- Tu știi bine cine sunt, Vintilă, blestemat să fii.
Eu am venit după Iris, vreau să ți-o răpesc.
- Niciodată nu vei fi demn de ea, niciodată.
Pleacă pașnic, fără glămujdeală, sau te zdrobesc.
Ostașul a plecat capul și a strâns sabia cu forță.
A ridicat-o deasupra capului și a strigat înrăit:
- Nu plec din acest loc, până nu o iau pe Iris,
Până nu mă las de dragostea ei ispitit.
Cu ochii plini de furie, De Verde aruncă sabia
Și cheamă toți ostașii la luptă cu flăcăul.
Trimite cerbul luciferian să-l atace, să-l doboare,
Chiar dacă știa că nu-l va putea opri cu călăul.
Bela Iancu, plin de ură, atacă cerbul lui De Verde
Aruncând sabia spre el vreo două ori.
Lovește cu putere de haiduc gâtul cerbului morții
Lăsându-l fără cap într-un moment plin de orori.
De Verde speriat privește lupta ce-l înfioară,
Rămânând fără dihanii, trimite ostașii în lupta cu Iancu.
Aceștia însă mureau unul după altul, pentru rege,
Iar regele fugea lăsând nădejde. Fugea la Dracu.
Pereții exteriori ai cetății orașului regățean plângeau
Cu sânge tânăr de bravi ostași, de slugi naive.
Bela - mercenar al orașului Verdibor, călăul bălan,
Distruge țările tiranilor fanatici fără tratative.
Dar când jertfele ajungeau până la o sută
Cineva a ridicat steagul alb în vârful turnului de veghe.
Totul s-a oprit dintr-o dată, iar ostașii s-au plecat
Cuceritorului Regatului Iris îmbrăcat în zeghe.
Într-un final a coborât Pârvu Piteaștu,
Viceconducătorul armatelor lui De Verde,
Care i-a înmânat cheile Palatului Soare
Crezând în gloria regatului ce nu se va pierde.
-Vă dau șansa să vă opriți de a război nemernic,
Chiar dacă ați făcut mult rău lumii și mie.
Spuse Bela luând cheia palatului de la Pârvu
Cu fața înseninată și eliberată de mânie.
Urmat de sute de soldați, Iancu merge spre palat
Iar Dracu a trimis un spion să-l urmeze în mulțime.
Cu sabia ridicată mult prea sus el merge mândru,
Dar spionat de Spânul ce ezita să creadă în bine.
În Palatul Soare, în Camera Florească,
El o vede pe Iris, într-un pat culcată lasciv.
- Bine te-am găsit iubito. Ce bine că te-am găsit.
Eu nu voi ezita să-ți iubesc sărutul tău nociv.
Într-un moment grăbit se aud explozii.
- E armata lui Dracu. Strigă disperat un soldat.
- Este prea puternic pentru sabia mea.
Voi fi nevoit să-l las în sânge nescăldat.
După astfel de cuvinte, Bela, o luă pe Iris
Și fugi din palat prin coridoarele sumbre.
Ostașii nu au stat să-l oprească. L-au lăsat
Să iasă prin spate, să fugă prin pădurile lugubre.
Candaone Dracu și armata sa intră în oraș,
Asediază Palatul Soare și-l înscăunează pe Vintilă.
Frica s-a reîntors în regat. Frica iarăși domină
Asupra poporului. Se ridică iar aceeași acvilă.
Text: Cătălin Crețu
Imagini: Echipa Harap Alb Continuă
(c) RBT 2014
Comments
Post a Comment