"Natura mă scufundă într-o splendoare perversă, creativă și unică. În mine nu mai sunt viu , iar dacă aș fi fost, ar fi mai morbidă atmosfera care deja s-a lungit prea mult. Am enșpe mii de motive să stau aici, la fel cum am enșpe mii de motive să-ți spun că te iubesc. Te voi auzi vreodată cântând la violă? De ce mă faci să sufăr atât de penibil? Probabil că unele întrebări, cum sunt astea, ar trebui să rămână a fi retorice, pentru că la un răspuns, mai ales unul sincer, nu am cum să mai sper. Pe partea mea de umbră voi sta până voi simți legarea de Xibalba. M-ai luat de prost când ți-am spus ce simt, dar minciuna ta e mai dură decât credeam. M-am purtat prea blând cu tine, când tu aveai nevoie de cineva căruia să te supui. Nu o să mai lupt, căci n-am timp de pierdut, iar acele lucruri promise de tine ce mă inspirau să fiu ceea ce am devenit, au dus la mizerabila situație de astăzi. Am fost dublu fraier atunci când te-am crezut. Te știu puțin. Te știu foarte puțin, dar aș vrea să aflu mai mult. Cel puțin am vrut. Vrei să trăiești mișto, să fii sexy cool, dar aceste aspecte vor provoca niște parveniți și sunt sigur că nu vei fi niciodată apreciată dacă vei continua să o arzi în felul ăsta. Dacă aș avea șansa să te revăd, nu voi evita în niciun caz șansa să te savurez, însă, după ce mi-ai făcut, mă cam îndoiesc... Toată chestia asta va ajunge până la un moment în care, eu, voi sta culcat la podea și-mi vor sângera ochii, în loc să lăcrimeze, și voi fi conștient de tot ce voi face, ba chiar mai conștient decât atunci când m-am deschis pentru tine. Voi conștientiza faptul că ești o târfă ordinară, care mi-a rămas și datoare cu niște cărți. Voi conștientiza că totul a fost un joc și el va continua cu alți jucători și se va încheia cu un alt scor. Voi conștientiza că sunt un dobitoc și prin venele mele curge nu un sânge de dac, ci de porc. Aș fi fost mai bun, dar nimic nu mă inspiră. Sunt gata să schimb creionul cu o armă în mână, dar voi conștientiza că anume acel creion este adevărata armă a mea. Sună penibil, dar nici măcar nu pot să-mi imaginez cum te-am tolerat atâta. De fapt nu a fost chiar atât de mult timp, dar am impresia că te știu de-o viață. Voi mai conștientiza că nu ne schimbă anii. Acum scriu această scrisoare și zâmbesc diabolic, dar al tău zâmbet este adevăratul zâmbet de drac. Un artist are nevoie de o altă personalitate neobișnuită. Tu ești neobișnuită, dar, probabil, nu sunt eu artistul tău. Nu mai pot schimba acum condiția. Acum încă mai sunt inconștient."
Autor: Cătălin Crețu
Selectat din: "Schițele domnului Kansztántineszku" de Cătălin Crețu
Artă: Phan Thu Trang
(c) RBT 2014
Comments
Post a Comment