![]() |
Vedere spre București de pe Turnul Colțea. 1868 |
Cu noile bulevarde, nefolositoare imitație pariziană, care răscolesc fără milă pitoreștile cartiere bătrânești, cu mania alinierii militărești a străzilor, cu dărâmarea pe rând a hanurilor, a caselor vechi românești, spre a le înlocui cu pedante clădiri imitate după cele mai lipsite de gust arhitecturi apusene, dispar, zi de zi, urmele trecutului Bucureștilor. Bisericile prea vechi, ridicate de evlavia Domnilor temători de Dumnezeu, și care, cu puțină pietate, s-ar fi putut păstra în întreaga lor severă și amonioasă frumusețe, cad în ruine și se dărâmă. Așa a fost soarta recentă a bisericii Sărindar, a Sfântului Sava ori a turnului Colții; iar dacă se „restaurează“, se prefac de prea multe ori în caricaturi seccesion: în genul bisericii și clopotniții hanului Zlătari. În indiferența vinovată a generației noastre pentru tot ce nu e lux și maimuțărie a Apusului, distrugătoare de originalitate locală, te lepezi de tot ce a fost drag părinților tăi, cu o nepăsare ce ar merita pedeapsă.
Păstrarea amintirii prin gravură a fizionomiei vechiului București ar trebui să fie titlurile de noblețe ale orașului, un fel de galerie de tablouri a strămoșilor, iar Primăria ar trebui să-și pună mândria în a îmbogății tot mai mult colecția de vederi, arătând Bucureștii în normală și sănătoasă evoluție. Vechiul local istoric al Adunării Deputaților, făcut din câteva chilii ale călugărilor Mitropoliei, s-a dărâmat fără să se fi fotografiat; nu cunosc fotografii arătând cursul Dâmboviței înainte de canalizare; nu cunosc fotografii ale cartierelor distruse de noile bulevarde. Cred că nu ar trebui să se dărâme casă, să se alinieze stradă fără obligativitatea fotografierii înainte și după prefacere, ca să se poată urmări, an cu an și zi cu zi, înfrumusețarea orașului ori vinovata distrugere a urmelor trecutului neajunse încă la ceasul fatalei pieiri. Pisaniile bisericilor, inscripțiile, traduse în slove latine, ar trebui să se poată ceti la intrarea fiecărui monument, pentru ca trecătorii, cetindu-le, să poată căpăta imbold să învețe istoria țării ce se cunoaște atât de puțin, să prindă iubire pentru orașul în care s-au născut, in care trăiesc, să afle că monumentele mai însemnate ale Capitalei regatului sunt altele decât Palatul Poștelor, Casa de Depuneri și Carul cu bere.
Cu aceste gânduri am scris paginile ce urmează, silindu-mă să redau fizionomia actuală a câtorva cartiere bucureștene, să evoc, ici și colo, fără pedantism, trecutul orașului, să arăt câteva colțuri pitorești puțin cunoscute ale Bucureștilor și, ori de câte ori mi-a fost cu putință, cu ajutorul fotografiei, să pun față în față clădirea de azi amintitoare a clădirii de ieri și să scap lucruri care mâine vor dispărea
Lucrarea de astăzi este un început, și întreaga carte e doar arătarea a ce aș putea, prin muncă, să dau dacă mă voi bucura de simpatia și sprijinul cetitorilor spre a completa încercarea de literatură folositoare ce o fac.
Text de: Henri STAHL (stenograf și scriitor român)
Comments
Post a Comment