AVANGARDA ARHITECTURALĂ RUSEASCĂ

Proiect al casei de citit realizat de studenții Vhutemas. 1925

Preistorie

Arhitectura rusească a anilor 1910 a depășit modernismul, absorbând ideea sintezei artelor, și s-a întors la neoclasicism, încercând să se adopteze la noile tehnologii de construcție și noile materiale. În anii 1910 (chiar și în prima jumătate a anilor 1920) construcțiile inginerilor Aleksandr Kuznețov, Artur Loleit și Vladimir Șuhov au înaintat concepția arhitecturală; posibilitățile estetice ale betonului armat și construcțiile de oțel de cele mai multe ori erau decorate cu elemente eclectice sau neoclasice. Anume din acest motiv prima operă a avangardei arhitecturale sovietice este turnul stației de radio al Cominternului (1920-1922) a lui Vladimir Șuhov. Aceasta a fost o construcție inovatoare la momentul inaugurării. Prin urmare, anume inginerii civili ale școlii pre-revoluționare, în primul rând Loleit și Kuznețov, vor învăța noua generație de arhitecți-constructiviști.

Construcția turnului stației radio Comintern din Moscova. Decembrie 1921

În timp ce arta și literatura în anii 1910 deja erau ocupate cu experimente, în arhitectură noile concepții au venit tocmai la începutul anilor 1920.Baza a fost pictura (în primul rând suprematismul) și contrareliefurile lui Tatlin. Aceste două influențe, eliberarea formei și culorii, ieșirea în spațiul nelimitat la Malewicz și constructivitatea, atenția la materiale și tehnologii la Tatlin, de fapt, au însemnat ramura viitoare a avangardei arhitecturale: raționalismul și constructivismul propriu zis. 

Constructivism de Kazimerz Malewicz. 1923

Ideile principale

Ideologii noii arhitecturi sunt în primul rând Moisei Ghinzburg, frații Vesnin, Ilia Golosov și Konstantin Melnikov. Aceștia formulau principiile de bază a creării proiectelor lor: funcționalitatea organismului sau mecanismului arhitectural, veridicitatea formei coajei arhitecturale, veridicitatea construcției și materialelor. 

Clădirea industriei de stat din Harkiv. anii '20

Rolul arhitectului și arhitecturii în societatea nouă era văzută cu totul altfel, decât pe vremea pre-revoluționară. Moisei Ghinzburg scria că în curând „arhitectul se va simți nu decoratorul vieții, ci organizatorul acesteia”. Altfel privind, punctul de pornire al arhitecților nu a fost un om aparte, ci masele, niște grupuri sociale (școlarii, studenții, muncitorii, slujitorii). El Lisițkii în manifestul raționaliștilor a formulat acest gând mai dur, negând infuența umană: „Omul este măsura tuturor croitorilor. Arhitectura măsurați-o cu arhitectura”. Reprezentanții tuturor ramurilor arhitecturale ale avangardei sunt de acord cu gândul lui Nikolai Ladovskii, care spunea că „spațiul, și nu piatra este materialul arhitecturii”, adăugând viziunea umplerii și însemnătății spațiului propriu zis.

Cei mai importanți arhitecți și operele lor

Primul grup arhitectural creat a fost brigada ACHOBA (Asociația noilor arhitecți) din care făceau parte Vladimir Krinskii, Nikolai Ladovskii, Alexei Ruhleadev, El Lisițkii, Viktor Balihin. ACHOBA tindea spre sublinierea „justificării raționale a calităților” arhitecturii. Din acest motiv asociația se orienta de la bun început în studierea legilor perceperii formei, spațiului, culorii, și astfel s-a ajuns la mai puțină practică arhitecturală și la mai multă studiere în laboratoare, predare (inițial în Ginhuk, apoi în Vhutemas) și urbanism. De la raționaliști, cum se numeau ei, practic nu au rămas proiecte realizate. Excepție fiind masivul locativ Havsko-Șabolovskii din Moscova, care e un fel experiență urbanistă de percepere a formei în mișcare. Lipsa construcțiilor nu înseamnă lipsa influenței: anume metoda psihoanalitică a lui Ladovskii, dezvoltat de Krinskii la facultatea arhitecturală Vhutemas, iar apoi manualul lui Lamțov, stă și astăzi la baza însărcinărilor compozițiilor de volum și spațiu din primele cursuri МАРХИ. 

Al doilea grup a fost OCA (Uniunea arhitecților contemporani, care erau mai cunoscuți ca fiind constructiviștii) apărut în anul 1925 și a lăsat în urma sa o mulțime de proiecte realizate. Căpetenia OCA erau frații Vesnin și Moisei Ghinzburg. Ideologia OCA s-a creat mai înainte, la concursul proiectului Palatului Muncii de frații Vesnin și în cartea lui Ghinzburg „Stilul și epoca”. Spre deosebire de raționaliști, constructiviștii nu aveau în centrul atenției percepția formei, ci funcțiunea, structura, chiar și organizarea socială a vieșii în spații noi.

Palatul Muncii din Moscova. Proiectul fraților Vesnin. 1923

Arhitectura contemporană trebuia să devină un mecanism bine funcțional, logic și econom, iar în ultimul rând trebuia să devină frumos. De la mijlocul anilor 1920 până la începutul anilor 1930 constructiviștii au creat o mulțime de proiecte ale clădirilor unei tipologii noi: fabrici-bucătării, case-comune, combinate școlare, băi-bazine, localități întregi. Organul care edita revistele OCA, se numea „CA” („Arhitectura contemporană”) apărea între 1926 și 1930. Anume activitatea membrilor OC, apariția filialelor regionale (Baku, Kiev, Leningrad, Sverdlovsk, Harkiv și așa mai departe), organizarea primei expoziții de arhitectură contemporană în anul 1927, adunarea din 1929 și publicațiile au creat iluzia sinonimitatea constructivismului și arhitecturii avangardei. Oricum, chiar dacă să luăm în calcul rolul fraților Vesnin, Moisei Ghinzburg, Ivan Leonidov, Vladimir Vladimirov, Mihail Barșci, Andrei Burov, Ivan Nikolaev, Aleksandr Nikolskii, rămâneau și arhitecți independenți, care aveau concepte proprii ale dezvoltării arhitecturii contemporane. Din princiupiu, departe de proiecte grandioase s-a ținut  Konstantin Melnikov, care a creat, poate, cele mai celebre monumente avangardiste: o serie de cluburi, garaje, casa proprie. Independent și-a dezvoltat teoria arhitecturală a sa Ilia Golosov. Mai existau și o mulțime de stilizatori iscusiți.

Club muncitoresc de Aleksandr Rodcenko. Reconstrucție din anul 2008

Sfârșitul

În anul 1932, când se făceau publice rezultatele concursului pentru proiectul Palatului Sovietelor, arhitecților li s-a recomandat să se adreseze la adaptarea moștenirii. Însă în ciuda părerilor prea diferite în ceea ce privește metoda formală a proiectării, care unea constructiviștii și raționaliștii, se continua îmbrăcarea în veșminte neoclasiciste până la mijlocul anilor 1930. Așa numitul postconstructivism folosea pe deplin instrumentele avangardei, metoda lucrului cu forma, compoziția, spațiul, dar nu manipula cu o geometrie simplă, ci cu fragmente din arhitectura clasică. 

Iakov Cernihov. Compoziția 15. 1930

A doua deschidere a avangardei în anii 1960-70 a fost o oportunitate pentru mulți arhitecți tineri. Vedetele care învățau atunci, printre care erau Zaha Hadid, Rem Koolhas, Richard Meyer, nu ascundeau acea influență majora care a ajutat la crearea unor noi proiecte din seria unei avangarde renăscute. 






Text de: Cătălin CREȚU

Sursă: The Charnel House, Государственный Русский Музей.


© BUNGET 2016