Liniştită astăzi pare
această ziuă când plouă
trist şi lejer
într-o ambianţă încântătoare
în care eu iarăşi trist
mă alung osândit afară
unde e sinistru
şi pustiu şi
mă plimb a mia oară
pe străzile murdare
ale oraşului care
m-a suportat
şi deprimat
fiind o baltă mare
aruncată
peste hartă
de un demiurg solitar
care vrea să se joace
şi nu ştie cum
să scape
de amar.
Aici ar putea fi
o pădure mai frumoasă
în care oameni şi animale
locuiseră
în pace
mulţi ani
în locul care nu mai tace
căci e locuit de viaţă
de zgomote ale vântului ce bat copacii
ce s-au întins în loc de piaţă
iar păsările
mai demne
mai vrednice
şi mai solemne
cântă dis-de-dimineţă.
Aleargă cerbul după fluturi
ca să prindă spiritul libertăţii
şi frumosului din aer
şi simbolul purităţii
deşi e liber fără să vrea
căci pădurea ne naşte liberi întotdeauna
cum sunt căprioarele ce-aleargă sprinten printre pomi
sau veveriţele ce sar prin copaci
sau lupii care vorbesc cu luna.
Ar fi o pădure minunată
mai hibridă
unde case
se găseau mai multe
dar şi ele mai frumoase
căci aşa se face
că şi omul e natură
iar viaţa se rezumă fără doar şi poate
la identitatea pură.
Text de: Cătălin Creţu
RBT 2015 (c)
Comments
Post a Comment