Adu-ţi aminte despre imaginea care apărea
atunci când nimeni, nimeni nu ne vedea
şi momentele în care tu
mică visătoare
cu bolunzenie specială
îţi imaginai
cum ar fi la noi dacă
ne vom îndrăgosti
şi credeai că-i muncă grea şi devastatoare
să înveţi să ştii a iubi.
Şi totul ce trebuie să văd
este un mic sens prost
şi cândva poate voi
continua
zborul.
Iartă-mi elucidările care
ar trebui să nu mă facă singur
şi să oprească zilele-n reluare
oricum nu-mi este simplu
şi plouă în loc să ningă
şi uite bate primăvara-n uşă
şi în lume sigur
totul pare de cenuşă.
Tot urcând pe munte fără
scară fără
funie fără
vis
pleci direct în sus sau cine ştie
spre a găsi o Valhallă
spre un eventual
paradis.
Şi tot continui să stai culcat
beat
pe canapea spre a găsi
din nou acele momente când
aveai iluzii plăcute
absurde
şi
revăzute.
Text de: Cătălin Creţu
(c)
RBT 2015
Comments
Post a Comment