Ciudată femeie cu zâmbet de om.
Priveşte cu ochii grei în ochii mei,
Iar acolo e întunericul amarului tangou,
Fără felinare bizare sau alte idei.
Devine din ce în ce mai frumoasă,
Iar eu iau de la capăt noaptea bogată.
Trece un şobolan pe mâna mea,
Deşi era deja târziu pentru o altă drogată.
Furate idei de la cealaltă parte a capului,
Cu ochii la ea şi gândul la ele,
Stau culcat într-un hamac de lângă masă,
Pictând scrisuri mişcătoare şi grele.
Chiar dacă nu-mi mai pasă,
Torn alte manifeste ale virilităţi mele,
Dar odinioară o blondă îmi spunea
Că nu se dă păcălite numai de ele.
Deşi cu rime în cap şi-n gloanţe,
Scuip vreo trei strofe cu idei fragile,
Căci nimănui nu-i pasă de virus,
Căci nimeni nu vrea idei umile.
Razna au luat-o cu toţii din mine,
Iar ei vorbind între ei se împotrivesc.
Refuz la revenirea la contingent
Şi nu mai vreau să ştiu ce trăiesc.
Necondiţionat de lătratul pereţilor vorbăreţi,
Mă simt din ce în ce mai (ne)bun.
Regăţeanca nu mai contează pentru reflexe,
Căci sunt reflectat putred pe-un cătun.
Iar acolo e cea mai frumoasă fată,
Dar e frumoasă când mă dau în cap.
E frumoasă oricum, deşi nu se ridică mai sus,
Eu o vreau necondiţionat în păcat.
Text: Cătălin Creţu
(c) RBT 2014
Comments
Post a Comment