Colţul ce-a făcut vrăjitorul
a făcut o pradă carnagiul neobişnuit.
Se tângui tot şanţuri de lumină
pe ruinele închipuirii cadavrelor ce-au înnegrit.
Obişnuiau culcuşul şoaptelor revoluţionare
încetişor muri carnagiul când o văzu.
Omorât printre spirite păşea ducând tălpăşiţa.
Avea să pângărească ce-i dădu.
Miazănoapte. Nicio urmă de umbră.
Noaptea şoaptelor păru tăcută şi înfometată.
Căţărat prin gura muntelui, în forfota voinţei
păşeşte cu simboluri să-i aline durerea încleştată.
Despicând pumnale, împodobeşte gloanţe.
Cioburile străchinii zburase prin pietre.
Tresări amestecându-se să evite sângele focului ce trosnea,
ridicându-se în capul oaselor şi mişcându-şi ambele membre.
Text: Cătălin Creţu
Artă de: Carne Griffiths
Comments
Post a Comment