Am întâlnit o roşcată într-un oraş pervers.
Are o faţă interesantă, ba chiar demonică.
O privire misterioasă care emană luciri în univers
Cu o atractivitate îmblânzitoare, uneori laconică.
Când apare-n faţa mea curg petale de crizanteme
Reîmprospătând natural atmosfera de dor.
Aud în juru-mi sinistre cânturi luciferiene,
Simt o dragoste înfiorătoare pentru fetiţa pe care-o ador.
Nu că n-am iubit eu niciodată, însă nu era adevărat.
La fel de confuz ca altădată nu mai înţeleg de ce trăiesc.
Am întâlnit eu o roşcată şi ochi-mi brusc s-au luminat,
Văzând în acea faţă cu zâbet dulce ceea ce-mi doresc.
Unicul lucru pe care mi-l doresc în acest moment derutat
E să-mi dea ce poate da, câte puţin din tot ce are,
Căci această fată nu-i de poveşti, ea nu-i de înşelat,
Nu-i o fiinţă ce s-ar hrăni numai cu săruturi amare.
Vreau să-mi dea o părticică din abstractul ochilor,
Să-mi asculte ruga, căci de mult timp o ador.
Să-mi ofere săruturi îmbătătoare de care să mă înfior.
Vreau să mă transforme-ntr-un omulean blând şi iubitor.
Aş vrea ca într-o noapte, cum nu va mai fi altădată,
Să ne unim inimile într-o îmbăţişare mută,
Noi doi să privim stelele sclipind pe bolta aureolată,
În acea noapte şi inima mea va deveni avută.
Autor: Cătălin Creţu
(c) RBT 2014
Comments
Post a Comment