PAPARUDĂ

Stropi de ploaie cad în păr

Şi viaţa începe să se stingă.

Şi din inimă arzând

În mintea mea apare o nimfă.

De-atâta freamăt, dor de tine,

De-atâta vreme posomorâtă

Fiinţa mea tot se transformă

Într-o cutie bântuită.

În minte nu mai sunt viu,

O durere neîmplinită.

Îmi apare tot mai des

Acea pădure învechită.

Unde Ielele mă cheamă,

Unde ochi-mi umblă des.

Unde ploaia nu mai are

Niciun strop de interes.

Ochii mi s-au închis

Şi mă lovesc de frică.

Dar sunt pregătit să lupt

Cu un litru de pălincă.

Vitejia reapare-n mine.

Suflet îmbătat de-atâtea ori.

Şi trec peste a mea zidire

Cu Ielele să lupt în nori.

Şi pământul pare înfrânt,

Şi pădurea pare udă,

Iar din iarbă fluierând

Îmi apare o paparudă.

Paparudă rudă,

Vino de mă udă,

Cu găleata plină

Ploile să vină.