IATAGAN ȘI FLORI

Unde bat clopote sparte, de aur,
Unde sună tobele obosite, de piatră,
Ești prinsă în cuie și lanțuri grele,
În jurul unor păduri ce latră.

Respirația se-nchide sub fum de țigară.
Mă înec în splendoarea ta, iar vântul
Plutește valsând în jurul lumii mele.
Încă mai așteaptă să-i vină rândul.

Luna lucește, vântul poezia ți-o-ncântă,
Alegi calea greșită, vorbele mele le storci.
Fugi alergând printre lanuri de vise.
Decepționată, speriată. la mine tu te întorci.

Ne poartă un val de vânt și ploi,
Iar după ușă se aprind sentimente din neant.
Departe de un final banal ca de un film comun,
Ne-am dezaxat, cu trandafiri vărateci pe asfalt.

Nu mai cred în voci colorate în jurul
Culorilor monotone sau schițelor pătate.
Vorbe goale și minciuni frumoase, 
Pentru care să le iert nu-mi ajunge o noapte.

Debusolat mă mișc în jurul opiniilor mele,
Iar vocea ta îmi cântă în zeci de rugi.
Strigăte fioroase pline de frumosul amoros,
Pline de mister, de zile deja prea lungi.

Văd din ce în ce mai vag un viitor,
Iar gândurile sunt pe cale să moară, să cadă.
Rostește-mi povestea care-mi place
Când vom fi doar noi doi într-o colonadă.

Vreau să se termine aici, măcar acum.
Sau poate să înceapă când o să ajungi.
Sunt prea multe nerostite ce ar trebui 
Să iasă din liniștea unor fraze prea lungi.

Prea multe sau prea puține cuvinte se învârt
În inima bestiei luminii care nu vrea să tacă.
Nu vreau să fiu pereche a unui suflet îngeresc,
Care se dă drept o femeie posacă.

De beția capul mă doare, și mai sper
Că totuși nu mă vei lovi, iubito, din nou,
Dar încă te mai văd femeie cu zâmbet de drac,
Deși nu pot să-mi reeditez propriul ecou.

De-aș fi în câteva zeci de moduri,
Mă voi reedita pentru tine, pentru noi.
Chiar dacă în apartamentul pustiu un suflet
Speră să mai găsească un loc pe alte foi.

Cu nepăsarea mă lovești, cu nepăsarea.
În sufletul meu se reflectă ceva defect.
Simt cum ceva mi s-a spulberat în oasele tale,
Cum mor zâmbete, cum ard încet infect.



Autor: Cătălin Crețu


(c) RBT  2014