IEşti o durere topindu-mi liniştea,
Şi transformând-o în apă seacă.
Eşti o lumină lugubră şi ruginită
A cărei rază în gheaţă mă îneacă.
Eşti o parte din lumea cealaltă,
Un înger căzut din Eden.
O frumuseţe pierdută-n uitare.
Zeiţa cu suflet închis în infern.
Apari ca o fantomă firească
La umbra minţii mele şi vezi
Că nu toate gândurile-s obscene,
Este necesar doar să mă crezi.
I
Spaimă. Străzile macabre-mi apar
În ochii plini de durere şi contrast,
Între timpul în care nu ne mai vedem,
Între iubirea care ne-a mai rămas.
Urc sus pe scările înnegrite de foc,
În micul Eden din casa de pe deal.
Anii ce-au trecut nu mai au rost.
Pe Nil plutim spre acelaşi val.
Pe când credeam că fac ceva frumos,
Loveam cu iluzii într-o viaţă cu chin.
Îţi scriam declaraţii, căci eram prost,
Visându-te-ntr-un pat cu baldachin.
Într-un castel vechi din mirificul tărâm,
Încet cu încet, îmi golesc călimara,
Scriind poeme pe care n-o să le vrei,
Dedicate ţie, prinţesa din Valhala.
Autor: Cătălin Creţu (Klaudiu Kretzulescu)
(c) RBT 2014
Comments
Post a Comment