Un semn de pace şi iubire
Eu caut fără ca să mai spun
Că nu mai cred în poveşti cu zâne,
Inorogi şi căpcăuni.
În jurul meu o culoare ciudată.
Încetez să mă simt ca un ermit.
Mă îmbrăţişează un chip angelic.
Conştiinţa mă lasă din nou ispitit.
Cu ochi căprui ea mă priveşte,
Iar eu mă simt iarăşi confuz.
Ce fel de suflet mă iubeşte?
De ce nu pot să îl refuz?
Mă scufund într-o tristeţe profundă,
Căci nu pot să o savurez.
Nu pot să o mângâi, să o sărut...
Nu pot nici să o decolorez.
O dragoste ciudată între noi.
De parcă nu ar exista deloc,
Iar eu, zadarnic mai sperând,
Mă ascund de oameni ghemotoc.
– Sunt surprins de ale mele vise,
Şi fericit că mă iubeşti.
Cândva eu voi veni la tine.
Voi fi mereu acolo unde... eşti!
Autor: Cătălin Creţu (Klaudiu Kretzulescu)
(c) RBT 2014
Comments
Post a Comment