Skip to main content

Posts

BAIONETA

Partea I Era o caraghioasă zi din septembrie. Strada era pustie la fel şi oraşul. Era deja ora nouă, când ieşisem de la Seminarul Teologic. Mă îndreptam spre Bulevardul Unirii, în timp ce mergeam am văzut un individ ce trecea pe lângă mine, se ducea în direcţia opusă. Ţinea în mână o baionetă, arăta sinistru, avea o mutră de muscal pe care creştea o barbă evreiască. Era îmbrăcat într-un sacou negru şi avea în piept o floare pe care nu am mai văzut-o până atunci. Am încercat sa nu-i atrag multă atenţie şi m-am grăbit să trec strada. Peste o oră am ajuns la tramvaiul de pe Bulevardul Unirii unde l-am aşteptat pe Titu. M-am aşezat pe scaun şi am început să citesc nişte poesii de-ale lui Eminovici. Peste cincispce minute a apărut şi Titu, am discutat cu el problemele care frământă Bucuresciul şi situaţia politică din nordul Basarabiei.    Titu era secretar la curtea regală de la Bucuresci, el îmi spunea toate intenţiile M.S. regelui Ferdinand I pentru rezolvarea problemelor ...

CHIŞINĂUL ISTORIC

Am vizitat un site în care am gasit nişte monumente istorice de arhitectură construite în perioada Imperiului Rus. O parte din ele sînt demolate dar primăria totuşi încearcă să le păstreze. Am găsit fotografii cu starea lor actuală care nu e prea bună, deaceea am să vă arăt faţada unelor din ele. Cel mai mult mi-a plăcut Casa Herţa sau Ministerul Basarabiei (1917-1918) care s-a păstrat foarte bine şi reprezintă un monument de arhitectură de mare valoare ce înfrumuseţeaza oraşul. Printre aceste monumente se enumeră case individuale, vile urbane şi conacuri. Aceasta este vila urbană Casa Herţa. Iar acum eu vă voi arăta faţadele caselor din Chişinău care reprezintă monumente de arhitectură.

SERVER STRĂIN

Am vizitat site-ul Jurnal.md prin Mozilla Firefox şi am observat că serverul site-ului este german. Am evidenţiat cu roşu drapelul nemţesc care reprezintă ţara serverului. Vizitând încă un site moldovenesc iarăşi am observat că de fapt nu e moldovenesc. Este vorba de site-ul comunist Grenada.md care de fapt este unul românesc. Romanism.ro este pe server american iar DeutscheWelle (dw.de) pe server românesc.

FESTIVALUL ETNIILOR

Astăzi, pe 15 septembrie, la Chişinău a avut loc Festivalul Etniilor. Başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a primit o pliantă unionistă de la platforma civică Acţiunea2012, pe care era reprezentate beneficiile pe care le vor avea etniile după unirea Rep. Moldova cu România. Acelaşi cadou l-a primit preşedintele Partidului Social Democrat(PSD) Victor Şelin şi secretarul general al PSD Sergiu Coropceanu. Mesajele platformei unioniste au fost împărţite tuturor participanţilor la festival, iar domnişoarele şi doamnele de la standurile minorităţilor au primit şi câte un fir de floare. Elena Covic, membră a Platformei Civice Acţiunea 2012, a declarat cu această ocazie că i-a făcut o deosebită plăcere să participe la Festivalul Etniilor, apreciind modul în care mesajul unionist a fost primit la standurile minorităţilor. sursa:  http://www.infoprut.ro

SEPARATIŞTII DE PE MALURILE DE PRUT

Liderul provinciei autonome Găgăuzia din Republica Moldova, başcanul Mihail Formuzal, urmează să viziteze, în luna octombrie, aşa-numitul “Ţinut Secuiesc” din România, zonă care îşi revendică autonomia teritorială faţă de administraţia de la Bucureşti, informează portalul Publika.md. Astfel, Formuzal se va întâlni cu primarul localităţii Târgu Secuiesc, Tiberiu Bokor, şi cu preşedintele consiliului local, Biro Levente. Anterior, Consiliul Naţional Secuiesc, o organizaţie secesionistă maghiară din Transilvania, a expediat un mesaj conducerii enclavei autonome găgăuze din Republica Moldova, în care propunea ca aceste două structuri să coopereze intens. Consiliul Naţional Secuiesc este o organizaţie politică din România care pretinde a reprezenta interesele secuilor. Conform paginii de internet a organizaţiei, CNS doreşte “autonomia ţinutului Secuiesc, după modelul catalan”, “în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în acest domeniu din statele U...

ARDEALUL NE CHEAMĂ ŞI NOI PE EL !!!

                                                            ARDEALUL   NE CHEAMĂ Platforma Civică Acţiunea2012 pregăteşte pentru Duminică, 9 septembrie, un marş în Sibiu. Probabil că organizaţia vrea să trezească din spiritul naţional la ardeleni şi să le arate că de fapt cu toţii sântem români. După spusele lui Constantin Codrean, reprezentant al organizaţiei, marşul va începe la ora 15.00 în Piaţa Mare şi scopul lui este să elimine toate stereotipurilele false despre Basarabia şi basarabeni. Acţiunea2012 nu a indicat numărul de persoane care vor fi prezente la manifestaţie. '' În cadrul evenimentului, participanţii vor dezlipi de pe Podul Minciunilor mesaje scrise ale propagandei ruseşti care neagă identitatea naţională a românilor din stânga Prutului, precum: “Moldovenii şi românii sunt popoare diferite”, “Limba română v...

MICRONAŢIUNI

Sânt foarte multe pământuri mici cu statut de stat sau principat. Am văzut pe internet câteva din ele, e ceva deosebit. Acestea se numesc micronaţiuni. Micronaţiunile sânt entităţi care pretind că sânt naţiuni independente, dar care nu sânt recunoscute de guvernele lumii sau organizaţiile majore internaţionale. Transnistria nu este o micronaţiune, e o regiune separatistă anti-statală. Pot să dau şi unele exemple: Principatul Sealand este populat de 27 de oameni, este doar o platformă pe apă, nu e nici măcar insulă, are monedă proprie, drapel, stemă, imn şi cu sistemul politic de monarhie constituţională, oligarhie. Un alt exemplu este Principatul Seborg din Italia. Este un oraş din regiunea Liguria cu o populaţie care vorbeşte limba ligură şi este la fel o micronaţiune. E o provincie frumoasă, îmi plac unele construcţii care au un caracter medieval. Palatul Principatului Seborga: Drapelul Principatului Seborga: Şi alte locuri de acolo: ...