Îţi scriu din munţii din Ardeal,
Îţi scriu pentru ca să-ţi spun
Că soarta nu mă lasă să fiu liber,
Chiar dacă vreau să aleg un alt drum.
Sunt prins în temniţa din pădure,
Pereţii sunt înconjuraţi de căpcăuni.
Nu mai e timp să mă întorc înapoi,
Nu mai pot să schimb ceva acum.
E plin pământul românesc de taine,
Orori, vise neîmplinite şi dorinţă de libertate .
Toată lumea din ţinut mă vânează
Lăsând ochii deschişi pentru abnormitate.
Eu calc uşor cu palma peste pereţii
Castelului întunericului rece,
Chemând să vină în lumea noastră
Maleficitatea supremă care mă întrece.
Eu, Bela Iancu, un luptător fidel al ţinutului,
Contele vechilor pământuri vampireşti.
Ţie-ţi scriu, scumpa mea Csilla,
Ca să mă purific de gânduri nebuneşti.
Să vizitezi latifundiile mele,
Să fii Ardealului contesă aurie,
Şi noi doi să fim alături, invincibili.
Doar noi doi şi dulcea Românie.
Autor: Cătălin Creţu
CONTRASTE
Comments
Post a Comment